CS U Craiova și-a prezentat ultimele două achiziții. Mitriță: „Am avut oferte și de la alte echipe din Liga 1!” Tiago Ferreira: „Sper să luăm titlul!”

Redactor:
Cosmin Staicu
CS U Craiova și-a prezentat ultimele două achiziții. Mitriță:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ultimele două achiziții ale Universității Craiova, Alexandru Mitriță și Tiago Ferreira, au fost prezentate într-o conferință de presă. Mitriță a declarat că a mai avut oferte de la formații din țară, dar a preferat să se întoarcă în Craiova natală și să joace în premieră pentru Universitatea Craiova, el consacrându-se într-o perioadă în care fotbalul pierise în Bănie.

Mijlocașul de 22 de ani a spus că experiența din Italia l-a ajutat să crească mult din punct de vedere tactic și ca pregătire fizică. „Sunt fericit că m-am întors acasă, în orașul în care am crescut. Am iubit Universitatea Craiova și o voi iubi toată viața. Deocamdată, sunt împrumutat și vreau să dau cât mai mult, să îmi ajut echipa. Voi munci la fiecare antrenament și voi da totul pentru un loc de titular. Ar fi o onoare să debutez cu AC Milan. Îmi doresc ca clubul să activeze peste un an clauza de cumpărare a mea de la Pescara, să rămân la Craiova, să câștigăm cât mai multe trofee și chiar titlul. Știința este o echipă foarte iubită în toată țara. Am mai fost dorit și de alte echipe, dar am ales Craiova, fiindcă este vorba de orașul în care m-am născut și am crescut. Am urmărit din Italia toate meciurile Universității și consider că avem o echipă puternică. În ultimii 2 ani am crescut foarte mult din punct de vedere fizic și tactic”, a spus Mitriță, care purta numărul 28 la Craiova, același pe care l-a avut și la Pescara.

Tiago Ferreira: „Sper să câștigăm titlul”

Portughezul Tiago Ferreira va purta numărul 2 la Craiova și a declarat că l-a convins proiectul clubului, dar și faptul că va avea ocazia să lucreze cu fostul antrenor al naționalei de tineret a Italiei: „Am venit la Craiova pentru că mi-a plăcut proiectul clubului. A contat foarte mult că aici este și domnul Marcel Popescu, după experiența avută de-a lungul carierei cu dumnealui. Mă bucur că voi putea lucra cu un antrenor care a adus naționala Under-21 a Italiei în poziție de vicecampioană europeană și sper să luăm titlul. Vreau să dau tot ce e mai bun pentru Universitatea Craiova. Eu consider că în acest moment avem jucători foarte buni alături de care ne vom lupta la titlu.”

Despre noile achiziții, Marcel Popescu, președinte clubului, a declarat: „Alex Mitriță este copilul Craiovei, dar și un produs al academiei lui Gică Hagi. Cu Tiago Ferreira am avut negocieri serioase, fiindcă a fost dorit de foarte multe echipe. Faptul că ambii au venit la Craiova ne onorează. Tiago are 84 de prezențe la echipele naționale ale Portugaliei. A fost căpitanul loturilor de Under-15, 16 și 20. Credibilitatea Științei este maximă, iar după tragerea la sorți, nivelul de respect a crescut față de noi. Trebuie să avem grijă să nu îl distrugem”.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele