Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Criza de la Dinamo a trezit spiritul alb-roșu!** Un fost dinamovist acceptă să revină pentru a da o mână de ajutor: „Nu pot să le întorc spatele, joc și fără bani”

Criza de la Dinamo a trezit spiritul alb-roșu!** Un fost dinamovist acceptă să revină pentru a da o mână de ajutor: „Nu pot să le întorc spatele, joc și fără bani”

Situația financiară dificilă pe care o traversează Dinamo în acest moment i-a mobilizat pe mai mulți dintre oamenii din fotbal care simt în alb și roșu. După ce Cornel Țălnar a fost numit ca antrenor principal în locul lui Dorinel Munteanu, iar Florentin Petre și Claudiu Niculescu au fost numiți ca asistenți ai acestuia, un alt fost jucător al "câinilor" face o declarație de dragoste și își anunță sprijinul. Mijlocașul Adrian Ropotan (26 de ani) este la un pas să plece de la Dinamo Moscova și spune că una dintre variantele sale este și o revenire în Ștefan cel Mare, indiferent de condițiile financiare. "În acest moment, Dinamo Moscova nu este un subiect încheiat pentru mine, dar vom vedea ce va fi. Ca orice jucător de vârsta mea, mi-aș dori să îmi continuu cariera în străinătate, dar nu pot să spun "nu" unei reveniri în România. Nu aș putea să-i întorc spatele lui Dinamo, mâna care m-a hrănit, cum ar veni. Nu mă sperie nici situația financiară de la club. Eu am agonisit ceva de-a lungul carierei și aș putea să dau o mână de ajutor și fără bani", a spus Ropotan la DigiSport.
Criza de la Dinamo a trezit spiritul alb-roșu!** Un fost dinamovist acceptă să revină pentru a da o mână de ajutor: "Nu pot să le întorc spatele, joc și fără bani"

Situația financiară dificilă pe care o traversează Dinamo în acest moment i-a mobilizat pe mai mulți dintre oamenii din fotbal care simt în alb și roșu. După ce Cornel Țălnar a fost numit ca antrenor principal în locul lui Dorinel Munteanu, iar Florentin Petre și Claudiu Niculescu au fost numiți ca asistenți ai acestuia, un alt fost jucător al „câinilor” face o declarație de dragoste și își anunță sprijinul.

Mijlocașul Adrian Ropotan ( de ani) este la un pas să plece de la Dinamo Moscova și spune că una dintre variantele sale este și o revenire în Ștefan cel Mare, indiferent de condițiile financiare.

„În acest moment, Dinamo Moscova nu este un subiect încheiat pentru mine, dar vom vedea ce va fi. Ca orice jucător de vârsta mea, mi-aș dori să îmi continuu cariera în străinătate, dar nu pot să spun „nu” unei reveniri în România. Nu aș putea să-i întorc spatele lui Dinamo, mâna care m-a hrănit, cum ar veni. Nu mă sperie nici situația financiară de la club. Eu am agonisit ceva de-a lungul carierei și aș putea să dau o mână de ajutor și fără bani”, a spus Ropotan la DigiSport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]