Criza ar putea schimba granițele în Europa.** Vor juca Steaua și Steaua Roșie în aceeași ligă? „Așa ne-am bate cu marile echipe!” Două țări și-au dat deja acordul! Vezi planul incredibil!

Criza ar putea schimba granițele în Europa.** Vor juca Steaua și Steaua Roșie în aceeași ligă?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Lucescu, dar și olandezii și belgenii propun contopirea campionatelor vecine, ca soluție pentru ieșirea din criză

Într-un deceniu marcat de o criză financiară profundă, cei care conduc fotbalul caută soluții de salvare. Prima inițiativă i-a aparținut lui Michel Platini, care a introdus Legea Fair-Play-ului financiar, o regulă care le impune echipelor să nu plătească mai mult decât produc.

Șefii de federații n-au stat nici ei cu mâna în sân și au căutat soluții pentru ieșirea din criză. Una dintre cele mai interesante a venit din Belgia și Olanda, acolo unde mai multe echipe mari au ajuns la un acord ca cele două campionate să se unească într-unul singur. Asta ar însemna ca Anderlecht, FC Brugees, Standard Liege, Ajax și PSV să evolueze în același campionat. O competiție care ar urma să crească foarte mult în valoare, care ar atrage automat mai mulți bani din drepturile de televizare, dar și de la sponsori.

„Fără crearea Beneliga, fotbalul belgian va muri. Dacă acest proiect nu se va realiza, Standard va solicita aderarea la Ligue 1. Este posibil din punct de vedere al regulamentelor, dacă francezii sunt de acord”, este apelul făcut de Roland Duchatelet, președintele lui Standard Liege.

Mircea Lucescu a venit cu aceeași idee

Interesant este că nu numai în Vest se discută despre un asemenea proiect. Mircea Lucescu, unul dintre cei mai buni cunoscători ai fenomenului, susține că aceasta ar fi salvarea pentru fotbalul mondial. De exemplu, antrenorul lui Șahtior Donețk își dorește ca Ucraina și Rusia să-și reunească întrecerile într-una singură. Pe lângă sumele mai mari care ar urma să fie atrase, Șahtior și Dinamo Kiev ar avea astfel parte și de adversari mai tari, care ar asigura progresul, iar echipele ar reuși să țină pasul cu forțele din Vest.

Mircea Lucescu este de părere că despre un asemenea plan ar trebui să se discute și în România: „Dacă Rusia cu Ucraina fac un campionat comun, va atrage un interes foarte puternic. La fel poate face și Belgia cu Olanda. În țările astea sunt câteva echipe care domină tot sezonul, iar când ies în cupele europene dau de greu pentru că le lipsesc meciurile tari. Și România poate participa într-un campionat balcanic foarte puternic. Eu cred că în felul acesta se poate întoarce lumea la stadion, pot veni sponsori puternici și astfel ne putem bate cu marile echipe”, spunea Mircea Lucescu, într-un interviu eveniment pentru ProSport.

Ar fi benefică ideea pentru fotbalul românesc?

Spre deosebire de exemplele Olanda – Belgia și Ucraina – Rusia, România nu are vecini cu echipe cu o valoarea peste cele din Liga I. În Sud, cluburile din Bulgaria au serioase probleme financiare și, cu excepția granzilor Levski și ȚSKA, celelalte echipe n-ar aduce un plus de valoare. Din Republica Moldova doar Sheriff Tiraspol ar putea concura cu echipele de la noi. Ungaria ne-ar putea propune echipe ca Videoton, MTK Budapesta, Ferencváros sau Debrecen, însă doar prima ar putea însemna ceva pentru o nouă competiție. Din Serbia, doar Partizan și Steaua Roșie Belgrad ar putea conta. Singura variantă pentru această zonă a Europei este înființarea unei compeții care să reunească principalele forțe și branduri din toate țările enumerate mai sus.

Iară cum ar putea arăta o asemenea variantă de competiție, în formula de 14 echipe:

Steaua
Dinamo
Rapid
CFR Cluj
FC Vaslui
Petrolul Ploiești
Steaua Roșie Belgrad
Partizan Belgrad
ȚSKA Sofia
Levski Sofia
Sheriff Tiraspol
Videoton
MTK Budapest
Ferencvaros

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Complet interzis în România. Se confiscă mașina pe loc. Decizia de care șoferii nu au habar
Complet interzis în România. Se confiscă mașina pe loc. Decizia de care șoferii nu au habar
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…