Cristiano Bergodi așteaptă un telefon de la Rapid: „Ușile sunt deschise, dar să vedem cine va intra”. Italianul, convins că Steaua nu mai poate fi oprită din drumul spre titlu

Cristiano Bergodi așteaptă un telefon de la Rapid:
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce Dinu Gheorghe și-a dat demisia din calitate de președinte al Astrei, acesta s-a orientat spre Rapid și s-a întâlnit cu Bergodi pentru a discuta venirea acestuia pe banca tehnică a giuleștenilor. Negocierile au eșuat însă, iar italianul a părăsit România, vorbind despre o posibilă întoarcere din iarnă: „A rămas că, dacă au nevoie de antrenor, putem colabora din iarnă. Dar nu e sigur că mă vor mai suna. Poate se orientează spre altcineva sau poate rămâne Marian Rada”, a declarat Bergodi pentru sportnews.ro. Rada a vorbit în urmă cu doar câteva zile despre faptul că ar pleca de la Rapid, dar nu are cine să vină în locul lui în acest caz.

Cristiano Bergodi a dezvăluit motivul pentru care l-a refuzat inițial pe Dinu Gheorghe, dezvăluind faptul că nu salariul l-a împiedicat pe acesta să devină antrenorul Rapidului, considerând că, în acest sezon, este clar cine va deveni campioana Ligii 1: „Nu era momentul potrivit să vin la Rapid. Timpul era foarte scurt. Nu e ușor pentru niciun antrenor să preia o echipă în plin sezon. Nu dețin bagheta magică. Marian Rada este un antrenor bun. Nu a reprezentat niciun impediment aspectul financiar. Se poate ajunge la un acord. Fiecare antrenor are cota lui, iar eu am făcut ceva prin România. Pretind o anumită sumă, dar nu cer foarte mult, e criză peste tot. La Rapid trebuie bani de transferuri pentru a întări echipa. Apoi pentru antrenor. Dinu Gheorghe reprezintă o garanție pentru mine. Ușile sunt deschise, dar să vedem cine va intra. Cu problemele care sunt la CFR Cluj și la Petrolul, Steaua va fi din nou campioană. Are cel mai bun lot”.

Fostul antrenor al lui FC Național, Rapid și Steaua a vorbit și despre posibilitatea salvării de la retrogradare pentru giuleșteni, care au marcat un singur gol în ultimele opt etape ale Ligii 1: „Cu mine sau fără mine, cu câteva transferuri bune, Rapid poate face un retur bun și să rămână în Liga 1. Îmi doresc acest lucru și suporterii mi-au rămas în suflet. M-am simțit minunat în Giulești, mai ales că în 2007 am câștigat Supercupa României, ultimul trofeu al Rapidului. Sper să ia puncte din ultimele două etape cu CFR și cu Pandurii. Ar trebui să profite de plecarea lui Miriuță, la Cluj e debusolare”.

Rednic, între spitale, Rapid și Dinamo

În ultimele zile, numele vechiculat pe banca lui Rapid a fost cel al lui Mircea Rednic. Cel din urmă a purtat însă discuții și cu cei din conducerea lui Dinamo și urmează să ofere un răspuns în perioada următoare. Totuși, acesta pare să fie prea scump pentru ambele echipe.

După plecarea lui Stoican de la Dinamo, principal a fost numit Dănciulescu, căruia conducerea i-a oferit un post de interimar până în iarnă, urmând să decidă dacă acesta va continua pe banca tehnică și după aceea. Totuși, negocierile lui Anghelache cu Mircea Rednic, dar și discuțiile legate de o posibilă venirea a lui Niculescu la echipa din Ștefan cel Mare, în calitate de antrenor, nu prevestesc altceva decât un scurt mandat pentru fostul jucător al lui Dinamo.

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele