Cristian Tănase, urmașul lui Dobrin

Redactor:
Ștefan Dobre
Cristian Tănase, urmașul lui Dobrin
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristian Tănase a jucat în Liga I la numai 16 ani și jumătate, fiind aruncat în luptă de Ion Moldovan. Acum, mijlocașul de 21 de ani a debutat la națională și poartă banderola de căpitan la FC Argeș.

După opt ani în care a fost inițiat la Aripi Pitești de către Nicolae Vameșu, Tănase s-a dus la FC Argeș la un antrenament pentru a fi văzut de Comisar. „Am venit să mă antrenez cu echipa. Aveam 16 ani. Domnul Moldovan m-a văzut și mi-a zis să rămân”, spune jucătorul.

Piteșteanul a ajuns la fotbal de la 9 ani, participând atunci la o selecție: „La 8 ani și jumătate m-am dus la o selecție și din 25 de copii m-a oprit doar pe mine”. La 16 ani și jumătate a debutat în Divizia A. „Am avut emoții când am intrat pe teren. Era și un meci cu Rapidul. După ce am intrat pe teren, mi-a trecut totul pentru că am intrat în atmosferă”, spune piteșteanul.

Nicolae Dobrin i-a intuit potențialul

Văzut ca fiind noua stea de la FC Argeș, Cristi era apreciat și de Dobrin, un om care își dădea repede seama cine are sau nu talent. „Vorbea cu mine de câte ori mă vedea. De Dobrin știam că a fost cel mai bun fotbalist al României”, își aminteșe Tănase.
După un tur de campionat bun, Cristi este curtat de granzi, însă nu ar pleca de la FC Argeș: „Orice fotbalist și-ar dori să joace în Champions League, dar eu mă simt bine la FC Argeș și vreau să joc aici”.

„Nea Gicu Îmi zicea că sunt talentat și să mă țin serios de treabă, mă încuraja și avea încredere în mine” – Cristian Tănase, mijlocaș FC Argeș

16 ani și jumătate avea Cristian Tănase atunci când a debutat în Liga I, la FC Argeș

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele