Cristian Petre, antrenor secund Astra Giurgiu, acuză condițiile de la meciul cu Pandurii: „Un rezultat echitabil, pe o căldură insuportabilă”

Cristian Petre, antrenor secund Astra Giurgiu, acuză condițiile de la meciul cu Pandurii:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristian Petre, antrenorul secund al Astrei Giurgiu, a declarat, duminică, după remiza formației sale în deplasare la Pandurii, scor 0-0, că a fost un rezultat echitabil, având în vedere că niciuna dintre echipe nu a avut ritmul corespunzător de joc pe fondul unor temperaturi ridicate.

„Cred că este un rezultat echitabil, dar această vreme este imposibilă. Nu poți să ai ritm la peste 40 de grade, este o caldură insuportabilă. Este incredibil cum două echipe angrenate în cupele europene, campioana și echipa de pe locul 3, să joace de la ora 17.30. Am început meciul mai slab, dar am reușit să-i ținem jos, departe de poarta noastră. Spre final, am reușit să ne remarcăm și în atac, ne-am creat câteva ocazii bune, dar am ratat. În repriza a doua, am încercat să forțăm atacul, să avem mai multă profunzime, prin cele două schimbări”, a declarat Cristian Petre la finalul partidei, pentru DigiSport.

Antrenorul secund al giurgiuvenilor a vorbit și despre meciul retur din turul trei preliminar al Ligii Campionilor, cu FC Copenhaga. „5 jucători au rămas acasă. Lovin, Teixeira, Boudjemaa, Geraldo și Stan au fost odihniți pentru returul de la Copenhaga. Acolo vor fi alte condiții, un meci distinct. Va fi mai răcoare, 18-19 grade, altă miză, un stadion plin. Marius Șumudică va pleca cu un alt avion, nu riscă să vină cu echipa la Copenhaga”, a precizat Petre. Partida cu danezii va avea loc miercuri, 3 august, de la ora 20.45. În tur, scorul a fost egal, 1-1.

Cristian Petre s-a referit și la situația golgheterului Denis Alibec: „Alibec a trecut testul de forță făcut de către italieni. Am înțeles că în maximum 8-9 zile va reveni la antrenamentele complete”.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Devine ILEGAL în România. Legea e adoptată. Se aplică din 28 aprilie pentru toată lumea
Devine ILEGAL în România. Legea e adoptată. Se aplică din 28 aprilie pentru toată lumea
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele