Cristi Săpunaru revine la națională. Fundașul rapidist renunțase la prima reprezentativă după un conflict cu Pițurcă

Săpunaru a revenit la Rapid și se va întoarce și sub "tricolor". Fundașul în vârstă de 31 de ani va reveni la națională pentru meciul cu Irlanda de Nord, partidă ce poate aduce reprezentativa noastră cu un pas mai aproape de Campionatul European din 2016.
Cristi Săpunaru revine la națională. Fundașul rapidist renunțase la prima reprezentativă după un conflict cu Pițurcă

Săpunaru a revenit la Rapid și se va întoarce și sub „tricolor”. Fundașul în vârstă de 31 de ani va reveni la națională pentru meciul cu Irlanda de Nord, partidă ce poate aduce reprezentativa noastră cu un pas mai aproape de Campionatul European din 2016.

„Cristi Săpunaru va fi convocat la echipa națională a României pentru importanta partidă cu Irlanda de Nord, de pe 13 iunie, de la Belfast. După mult timp Rapidul va avea un reprezentant sub tricolor, Săpunaru revenind la națională după patru ani, ultimul său meci jucându-se chiar pe Giulești, în victoria României cu Bosnia, scor 3-0”, anunță RapidTV.

Săpunaru a strâns nouă selecții la echipa națională, dar din 2011 a refuzat să mai răspundă convocărilor din pricina unui conflict cu Victor Pițurcă, fostul selecționer.

Partida dintre Irlanda de Nord și România va avea loc pe 13 iunie și contează pentru grupa F a preliminariilor Campionatului European. În acest moment, România este liderul grupei, cu 13 puncte, urmată de Irlanda de Nord cu 12 puncte și Ungaria cu 8 puncte.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]