Credincioșii

Redactor:
Florin Marian
Credincioșii
  • Publicat:

Cunoscut pentru faptul că îi plac jucătorii cuminți și cu credință în Dumnezeu, Gigi Becali se poate mândri că are la Steaua cel puțin trei fotbaliști care se încadrează în aceste tipare.

Nigerianul Emeghara, columbianul Dayro Moreno și francezul Habibou nu calcă pe terenul de fotbal până nu rostesc fiecare rugăciunea către Dumnezeu. Ultimii doi au un ritual aparte. Înainte de a pătrunde pe teren, ridică privirea și mâinile spre cer, invocând Duhul Sfânt.

Iar atunci când fac declarații publice, nu se sfiesc să pomenească numele lui Dumnezeu, nume care pare să stea la baza tuturor reușitelor. Preotul romano-catolic Ionel Pojum, de la biserica Sf. Cruce din București, a declarat pentru ProSport că manifestările religioase ale lui Dayro Moreno și Habib Habibou dinaintea meciurilor sunt „rugăciuni personale“.

„Nu se încadrează într-un tipar anume. E bine că se roagă înaintea partidelor, dar important e să dovedească prin fapte credința lor, atât pe teren, cât și în viața de zi cu zi. Să te rogi la Dumnezeu doar pentru a câștiga un meci poate fi apoi confundat ușor cu o formulă magică“, a afirmat părintele Ionel Pojum.

Dintre cei trei, Emeghara este chiar preocupat de a afla cât mai multe despre religia sa. Dacă alți coechipieri de-ai lui sunt nedespărțiți în cantonamente de un dvd portabil sau de un MP3 player, ni­ge­rianului nu-i lipsesc niciodată Biblia și alte cărți despre Iisus.

Declarația făcută acum două zile cu ocazia zilei sale de naștere este elocventă: „Mă simt fericit și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut pentru mine. Îmi doresc să fiu sănătos și să continuu să dau tot ce am mai bun pe teren, să obțin rezultate bune cu Steaua și, mai ales, vreau să mă apropii cât mai mult de Dumnezeu“.

Habib Habibou, atacant Steaua: Toți oamenii au nevoie de Dumnezeu, orice jucător se roagă înainte de meci. Îl consider pe Dumnezeu al 12-lea jucător în unele momente

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri de cuțit. Ce a mărturisit în fața sediului de poliție, în ziua în care Andreea a fost condusă pe ultimul drum
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Va deveni INTERZIS PRIN LEGE. Decizia se pregătește acum în ROMÂNIA. E un gest iubit de mulți
Va deveni INTERZIS PRIN LEGE. Decizia se pregătește acum în ROMÂNIA. E un gest iubit de mulți
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup