Craiova – Poli Iași, primul meci al etapei 6 a Ligii 1. Daniel Pancu: „Nu mergem ca mielul la tăiere!”

Craiova - Poli Iași, primul meci al etapei 6 a Ligii 1. Daniel Pancu: „Nu mergem ca mielul la tăiere!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Craiova și Politehnica Iași, două echipe cu punctaj maxim în ultimele două runde, deschid vineri etapa a 6-a a Ligii 1. Se anunță un meci extrem de interesant între două echipe  care propun un fotbal spectaculos, dovadă stând faptul că se întâlnesc al doilea și al treilea cel mai bun atac din campionat, cu 11, respectiv 10 goluri marcate în primele cinci etape.

Gazdele au punctaj maxim și ocupă detașat prima poziție, în timp ce Poli Iași vine după după două succese în care a punctat de opt ori, cele șase puncte obținute ducând trupa lui Daniel Pancu pe podium.

Antrenorul Daniel Pancu a început conferința de presă susținută înainte de plecarea în Bănie prin a lăuda echipa gazdă și a afirmat că nu prea a găsit puncte slabe la trupa pregătită de Cristiano Bergodi. „Întâlnim liderul, un club foarte bine dezvoltat pentru nivelul României, plecând de la stadion, infrastructură, condiții, patron potent și priceput, jucători de zeci de milioane de euro adunați, un antrenor pe care îl respect enorm. Jucăm cu liderul, echipă care nu a pierdut niciun punct până în acest moment, o echipă pe care am analizat-o și am căutat să-i găsesc puncte mai slabe. Dar nu prea îi găsesc, atacă foarte bine pozițional, foarte buni pe contraatac, foarte buni la faze fixe, cred că sunt absolut meritat pe primul loc acum”, a declarat Daniel Pancu.

”Nu mergem ca mielul la tăiere!”

Tehnicianul i-a avertizat însă pe liderii Ligii 1 că Poli Iași nu va merge în Bănie ca o victimă sigură. „Dar nu mergem acolo ca mielul la tăiere, de asta să fiți siguri! Mergem ca la o sărbătoare a fotbalului! Căutăm să ne continuăm procesul nostru de integrare a jucătorilor, care până acum au răspuns extraordinar de bine. După ce am primit opt goluri în două meciuri am reacționat de o manieră extraordinară marcând noi opt goluri în două partide”, a mai spus Daniel Pancu, care este conștient de faptul că Poli trebuie să-și ia măsuri și că riscă să ia multe dacă nu va fi o echipă scurtă: ”Ținând cont de adversar, de calitățile lor, va trebui să ne luăm anumite măsuri. Trebuie să fim atenți, pentru că dacă ne descoperim, dacă vom fi la fel de lungi în anumite moment ca și cu UTA, și cu FCSB, riscăm să primim foarte multe goluri”.

”Vom vedea nivelul real la care ne aflăm”

Pancu a făcut un apel la suporterii Iașiului să rămână cu picioarele pe pământ după cele două victorii consecutive. ”Am ieșit prin oraș, am văzut că starea de spirit a oamenilor s-a schimbat, mulți au devenit peste noapte foarte optimiști. Nu, noi trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, să știm exact poziția în care suntem, să știm diferențele între noi și echipele de top ale României. Mergem pe tereul liderului, o echipă foarte bună și vom încerca să scoatem maximum de la acest joc. Nu am avut parte cu FCSB de acel meci în care nu avem nimic de pierdut, în care întâlnim jucători de zeci de milioane, avem parte acum. Vom vedea acum nivelul real la care suntem”, a mai spus Daniel Pancu, care și-a lăudat jucătorii pentru faptul că s-au comportat exemplar la antrenamente în ultima perioadă, deși au fost probleme financiare. ”Băieții au primit salariile pe iulie și o parte pe august, suntem undeva aproape la zi cu salariile. E foarte important! Băieții s-au comportat extraordinar o lună și jumătate, cu toate problemele din urmă, felicitări! Asta înseamnă că au un caracter foarte bun”.

Poli Iași nu va conta în acest meci pe stoperul Cosmin Frăsinescu, aflat în recuperare.

Ieșenii vor pleca cu avionul din Iași până la București, joi seară, iar din Capitală vor continua deplasarea până la Craiova cu autocarul, urmând să ajungă în Bănie în cursul nopții.

Echipa probabilă a Politehnicii Iași: Axinte – Onea, Mihalache, Baxevanos, Bușu – Vanzo, Breeveld, Passaglia – Platini, Andrei Cristea, Calcan.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
A devenit strict interzis, chiar DE ASTĂZI, 10 MAI. Regula care se aplică pe stradă, dar și la TV
A devenit strict interzis, chiar DE ASTĂZI, 10 MAI. Regula care se aplică pe stradă, dar și la TV
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×