Craiova negociază cu un atacant italian. Omul chemat de Mangia în Bănie

Universitatea Craiova și-ar putea completa lotul cu un atacant italian în vârstă de 23 de ani.
Craiova negociază cu un atacant italian. Omul chemat de Mangia în Bănie

Universitatea Craiova și-ar putea completa lotul cu un atacant italian în vârstă de 23 de ani, Davide Voltan, care ultima oară a jucat în Serie C1, la Feralpisalo, fiind împrumutat de Genoa.

Jurnalistul italian Gianluca din Marzio anunță interesul echipei antrenate de Devis Mangia pentru Voltan, care este dorit și în Spania, de Cadiz, formația de ligă secundă. Respectiva sursă notează că Voltan a mai fost aproape de a semna cu Citadella și Siena. Davide Voltan poate juca atacant central sau în banda dreaptă, iar în sezoanele precedente a evoluat mai mult în Serie C, adunând numai 3 prezențe și în total 41 de minute în Serie B, pentru Padova, acum 5 ani.

Clubul din Bănie l-ar aduce gratis pe Voltan, care este cotat la 150.000 de euro. Totuși, după ce Nuno Rocha a revenit la Craiova, Meza Colli a fost recuperat după accidentare, iar împrumutul lui Bărbuț la Botoșani a picat, șansele ca Voltan să îmbrace tricoul alb-albastru sunt tot mai mici.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]