Craiova Maxima

Craiova - Dinamo. Un meci așteptat cu sufletul la gură de toată Oltenia. Un test menit să edifice dacă elevii lui Nicolo Napoli merită sau nu să fie asemănați cu „Campioana unei mari iubiri" a „tunarului" Ion Oblemenco, respectiv „Craiova Maxima" a lui Ilie Balaci.
Craiova Maxima

Craiova – Dinamo. Un meci așteptat cu sufletul la gură de toată Oltenia. Un test menit să edifice dacă elevii lui Nicolo Napoli merită sau nu să fie asemănați cu „Campioana unei mari iubiri” a „tunarului” Ion Oblemenco, respectiv „Craiova Maxima” a lui Ilie Balaci.

Totul într-o atmosferă de poveste, de care actualii componenți ai Științei n-au mai avut parte niciodată în cei trei ani scurși de la promovare. Scăpați fără gol în primul minut de joc, când Bornescu a avut un reflex de excepție la mingea șutată de N’Doye, oltenii au avut un început de meci entuziasmant. Șoavă a pasat ca-n vremurile sale bune, „Iulică” Wobay a driblat tot ce i-a ieșit în cale, iar frații Costea au făcut legea printr-o apărare dinamovistă în care Tamaș a fost doar o umbră a jucătorului monitorizat, nu demult, de Juventus, iar Moți a arătat că nu întâmplător a eșuat în scurta sa experiență petrecută în Italia. Florin a deschis scorul printr-o foarfecă de poveste care l-a lăsat spectator pe Lobonț, pentru ca mezinul Mihai să facă 2-0 până la pauză, la capătul unei faze de senzație creată împreună cu fratele său.

Claudiu Niculescu, „roșu“ direct

La reluare, Rednic a încercat să dreagă busuiocul prin introducerea lui Marius Niculae în locul lui Torje, însă fără efect. Iar, pentru craioveni, eliminarea lui Niculescu a fost „cireașa de pe tort”, inamicul numărul 1 al tribunelor văzând „roșu” direct după ce l-a călcat pe Dănănae.

În aceste condiții, nu putem decât să ne întrebăm, din moment ce lui Paszkany i-a ieșit pasența de a transforma în câțiva ani o modestă reprezentantă a celui de-al treilea eșalon într-o campioană multinațională, de ce nu i s-ar îndeplini și visul „nebunului” de Mititelu de a lua titlul cu echipa lui de copii?

„Câinii”, omagiu pentru Gică Ene

Înaintea meciului s-a ținut un moment de reculegere în memoria fostului atacant al alb-roșiilor, Gică Ene, iar dinamoviștii au purtat banderole negre la mână. „Englezul” a jucat în „Ștefan cel Mare” în perioada 1960 – 1967, cucerind 4 titluri și o Cupă. Atacantul a fost unul dintre golgheteri „câinilor”, alăturându-se unor nume ca Ozon, Dumitrache sau Dudu Georgescu.

„Alături de frații din Moldova”

Jucătorii Universității Craiova au ieșit de la cabine purtând în brațe un banner cu un mesaj prin care arătau că îi sprijină pe românii din Republica Moldova. „Suntem alături de frații din Moldova” (foto) se citea pe banner-ul respectiv. În țara vecină au avut loc incidente grave în ultimele zile între cei care protestau împotriva regimului comunist și forțele de ordine.

„Îmi schimb cauciucurile”

Președintele CA al lui Dinamo‚ Nicolae Badea, a spus înaintea partidei cu Universitatea că a venit la meci pentru a-și schimba cauciu­curile la mașină, făcând referire la meciul din 2007 când fanii olteni i-au vandalizat Mercedesul. „Unul dintre motivele pentru care am venit la meci este de a-mi schimba cauciucurile de iarnă cu cele de vară”, a afirmat Badea.

„Bătaie“ pe suplimentul ProSport

Așa cum am obișnuit suporterii înaintea derby-urilor, ProSport a editat un supliment special, dedicat partidei de la Craiova dintre formația gazdă și rivala Dinamo. Suporterii prezenți la stadionul din Bănie, indiferent de sectorul în care s-au situat, au primit câte un supliment în care au putut citi cele mai noi informații despre favoriții lor.

Granzii, bătaie după 6 ani

Runda aceasta a fost una catastrofală pentru echipele din București. Steaua a pierdut la Tg. Jiu, Rapid cu Timișoara, iar Dinamo la Craiova.  Iar toate au clacat la o diferență de două goluri. O situație similară s-a mai petrecut în sezonul 2002/2003, în etapa 21. Cu cine au pierdut atunci granzii din București: Sportul Studențesc – Dinamo (1-0), Bacău – Rapid (1-0), Steaua – Argeș (0-1).

Au sărbătorit în fața Primăriei

Victoria cu Dinamo i-a scos în stradă pe fanii Universității Craiova. 3.000 de olteni entuziaști au mers imediat după meci în fața Primăriei Craiovei și au scandat minute în șir împotriva echipelor bucureștene.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro