Craiova învinge Chiajna și revine pe primul loc în play-out

Ceva mai mult de o mie de olteni s-au desprins de grătare și drob pentru a urmări live o nouă tentativă a favoriților de a se apropia de Europa League, contra celei mai eficiente formații din play-out, Concordia Chiajna. Lovitura de start simbolică a fost dată
Craiova învinge Chiajna și revine pe primul loc în play-out

Ceva mai mult de o mie de olteni s-au desprins de grătare și drob pentru a urmări live o nouă tentativă a favoriților de a se apropia de Europa League, contra celei mai eficiente formații din play-out, Concordia Chiajna. Lovitura de start simbolică a fost dată de mărșăluitoarea din Craiova, Claudia Ștef, care, la 38 de ani, se va afla în delegația tricoloră de la Rio.

Ilfovenii n-au stat pe gânduri și au asaltat din start reduta olteană, dar puștiul din poarta Craiovei, Laurențiu Popescu, a avut două intervenții de moral în primul minut. Scorul avea să-l deschidă gazdele, pe un contraatac semnat de Bancu și finalizat de Băluță din careul mic. Surpriza a venit peste câteva minute, când detenta lui Ivan a făcut diferența într-un careu dominat de masivii jucători ai Chiajnei și nici „Pufi” n-a avut reacție. Ilfovenii au fost generoși cu rivalii de Paște și i-au azvârlit lui Ivan o minge de 3-0, dar craioveanul l-a cruțat de data aceasta pe fostul său coechipier, Bălgrădean.

Partea secundă a semănat cu prima, cu Chiajna în atac și oltenii așteptând prilejul unui contraatac prin care să închidă meciul. Pena a trimis cu capul în transversală la ocazia care putea readuce echipa lui Falub în joc, cu un sfert de oră înainte de final. În ultimele minute, Măzărache s-a împleticit în fața lui Bălgrădean, bătându-și joc de două ocazii imense pe contraatac. Craiova învinge pentru a treia oară cu 2-0 pe Chiajna în acest sezon și revine pe primul loc în play-out.

CS Universitatea Craiova – Concordia Chiajna 2-0
A marcat: Băluță 18, Ivan 24.  
Stadion: „Extensiv”, spectatori: 1.500.

CS Universitatea Craiova: L. Popescu – Dumitraș, Popov, Iliev, Vătăjelu – Băluță (69 Măzărache), Madson (86 Mateiu), Zlatinski, Bancu – Ivan (85 Hergheligiu), Nuno Rocha. Antrenori: Daniel Mogoșanu, Victor Naicu.
Concordia Chiajna: Bălgrădean – Grădinaru (46 Feussi), Tincu, Odibe, Niasse, Bucurică – M. Cristescu (46 Purece), Obodo, Giurgiu (73 N. Roșu) – Milevskiy, Pena. Antrenor: Adrian Falub.
Arbitru: Ovidiu Hațegan

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]