Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Craiova a bătut liderul

Craiova a bătut liderul

Meciul de la Craiova se anunță a fi unul spectaculos, având în vedere locul ocupat de cele două combatante în campionat dar și jocul ofensiv pe care atât echipa lui Napoli, cât și cea a lui Grigoraș îl etalează. În acest moment, Universitatea Craiova ocupă locul nouă, cu șapte puncte, venind după egalul de senzație obținut pe terenul campioanei. Oltenii sunt neînvinși acasă în acest debut de sezon și vor să-și păsteze invincibilitatea și în meciul cu liderul surpriză al acestui început de campionat.
23 aug. 2008, 16:39, Fotbal Intern
Craiova a bătut liderul

Mult așteptatul duel din Bănie dintre Costea și Paraschiv a fost de fapt un duel al tehnicienilor. Deși partida a avut un ritm foarte bun, cele două echipe s-au anihilat reciproc, reușind să se blocheze foarte sus.

 

În fața unui stadion Extensiv arhiplin, cei 22 de jucători nu au făcut rabat de la efort, oferind o partidă încrâncenată, în care dăruirea jucătorilor a făcut diferența.

 

Prepeliță, Gângioveanu și Costea au fost motoarele Craiovei, ei reușind să surprindă de câteva ori, o apărare condusă foarte bine de bulgarul Jelev. A fost nevoie de o greșeală de marcaj în minutul 64, pentru ca oltenii să înscrie. La un corner de pe partea stângă, Gângioveanu l-a găsit liber pe Găman în interiorul careului, de unde fundașul craiovean a reluat simplu, cu capul, imparabil.

 

Deși pe final, gălățenii au forțat, Vitalici, în două rânduri, Iorga și Paraschiv au fost neinspirați.

 

CLICK AICI PENTRU A PUTEA URMÂRI COMENTARIUL LIVE TEXT AL PARTIDEI

 

 

 

 

Â