Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Cotele apelor Dunării: Steaua – plus patru puncte, adio loc 2! Pandurii – Dinamo 0-0 pe o ploaie torențială la Severin și cele două pierd contactul cu locul secund

Cotele apelor Dunării: Steaua – plus patru puncte, adio loc 2! Pandurii – Dinamo 0-0 pe o ploaie torențială la Severin și cele două pierd contactul cu locul secund

Apărarea lui Dinamo încă își mai admiră medaliile primite de la galerie după eliminarea Stelei și face două gafe în două minute. Hora lobează înșelător în minutul 2, dar mingea trece puțin peste și după încă un minut Răduț șutează periculos, la zece centimetri de bară. O ocazie mai târziu lucrurile încep să se echilibreze, cu Dinamo concentrată la miza meciului, presând în jurul careului lui Stanca. După două șanse bune ale lui Hanca și Rotariu
Cotele apelor Dunării: Steaua - plus patru puncte, adio loc 2! Pandurii - Dinamo 0-0 pe o ploaie torențială la Severin și cele două pierd contactul cu locul secund
  • Pandurii termină la egalitate, 0-0 la Severin, derby-ul pentru podium cu Dinamo într-un meci în care a jucat cu un om în plus timp de 25 de minute
  • Gorjenilor le-a fost refuzat un penalty clar la un duel Rotariu – Răduț și au ratat una dintre cele mai mari ocazii ale sezonului prin Hora

Matematica e simplă. Cine câștigă la Severin primește echipamentul pentru cursa de urmărire a Stelei, cine pierde abandonează obiectivul și mai speră doar într-o conjunctură care să o aducă pe podium. Cu un ochi pe cotele apelor Dunării care par să depășească nivelul de atenție, cei doi antrenori trimit pe terenul îmbibat cele mai bune echipe pe care le pot gândi cu loturile disponibile. Apărarea lui Dinamo încă își mai admiră medaliile primite de la galerie după eliminarea Stelei și face două gafe în două minute. Hora lobează înșelător în minutul 2, dar mingea trece puțin peste și după încă un minut Răduț șutează periculos, la zece centimetri de bară. O ocazie mai târziu lucrurile încep să se echilibreze, cu Dinamo concentrată la miza meciului, presând în jurul careului lui Stanca. După două șanse bune ale lui Hanca și Rotariu, Mircea Rednic mai transpiră o dată pe sub pelerina de ploaie. Răduț bate jocul la ofsaid, preia singur cu portarul însă, așa cum îi scrie în CV la rubrica „aptitudini speciale”, se complică cu un dribling în plus și este blocat.

Din minutul 30 fotbalul începe să dispară. Sau să se lase acoperit de apele care inundă complet gazonul și care fac fotbaliștii celor două echipe să cadă la fiecare contact. Alexandru Tudor, un maestru al fragmentării inutile a jocului, atât a așteptat! Fluieră tot, faulturi, auturi, hențuri, ofsaiduri și când nu e cazul. Orice pentru a prinde cât mai mult timp în prim planul camerelor. Un voleu anemic al lui Hora, o lovitură de cap peste a lui Săpunaru și două încercări ratate de contraatac ale oaspeților pun capăt unei prime reprize pe care, dacă era la box, Pandurii ar fi câștigat-o.

Penalty neacordat pentru Pandurii. Zero explicații din partea lui Tudor

Pauza nu face altceva decât să mai fure din zvâcul unor fotbaliști care parcă nu vor să se apropie de un loc doi la care n-ar fi sperat la începutul turului. Pandurii controlează, însă folosește doar primele două trepte ale cutiei de viteze, în timp ce Dinamo afișează siguranță ofensivă, dar în celălalt plan se bazează doar pe contraatac. Dacă fotbaliștii nu se remarcă, Alexandru Tudor nu scapă ocazia. Arbitrul refuză un penalty clar la o îmbrânceală ca în curtea școlii generale pe care Rotariu i-o aplică lui Răduț, evident, totul cu același zâmbet forțat pe față. Fără explicații, fără argumente, doar PENTRU CĂ‚. Sau „because I can!”, cum spune englezul. Câteva minute mai târziu îl elimină cu al doilea „galben” pe Romario, parcă pentru a demonstra că nu e părtinitor, ci doar neinspirat. 

Eliminarea o închide pe Dinamo într-o carapace defensivă pe care Pandurii nu o pot sparge nici când fotbalul le permite. Rotariu continuă seria bâlbelor și, după ce șutează în Dunăre pe un contraatac pe care tot el îl dezvoltă, îl oprește prin fault la marginea careului propriu pe Acsinte. Sigur, Tudor lasă jocul să meargă. Degringolada din apărare e vizibilă și mai mult în minutul 80. După două respingeri norocoase, mingea ajunge la Hora și atacantul, singur și nepresat la șase metri de poarta goală, trimite mult peste. E ultima șansă importantă pentru Pandurii, echipa care se poate considera nemulțumită cu rezultatul final. Egalul nu decide lupta pentru ultima treaptă a podiumului, însă aproape că le scoate pe cele două din cursa de detronare a Stelei.

Parteneri
Hagi, înainte de meciul cu Țara Galilor: Echipă foarte agresivă
Mediafax
S-a aflat adevărul despre drona care a explodat în urmă cu doar câteva minute la Constanța! Ce au găsit autoritățile române atașat de ea
Cancan.ro
Bruiaj GPS masiv înregistrat în zona portului Constanța în ultimele 24 de ore. Litoralul românesc, printre cele mai afectate din Europa
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Operația estetică pe care Gina Pistol și-a făcut-o după ce a devenit mamă. Apariție sexy și senzuală! Ultima transformare prin care a trecut
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Un studiu arată ce se întâmplă în creier în timpul unui concert live
Descopera.ro
Milionarul și-a recuperat cu executorul judecătoresc Rollsul și acaretele de la fosta! Despărțire-ȘOC în showbiz
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Ce mai uită lumea în taxi-uri? De la jucării, la bile de bowling
Promotor.ro