Costly, „bijuteria” Vasluiului!** Ar putea fi revelația CM 2010, în viziunea L’Equipe!

Costly,
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ziariștii de la cel mai mare cotidian
de sport din Franța, L’Equipe, au analizat cele 32 de echipe
calificate la turneul final al Campionatului Mondial din Africa de
Sud. La secțiunea rezervată Hondurasului, respectivii jurnaliști
consideră că jucătorul vedetă al naționalei centralamericane este
Costly, omul care a îngenuncheat Timișoara chiar la ea acasa în
etapa precedentă. Altfel spus, ceea ce și-a dorit dintotdeauna
președintele Porumboiu este pe cale să se îndeplinească: Vasluiul
devine, ușor-ușor, un oraș cunoscut de Europa fotbalistică.

Costly,
un jucător norocos

Profitând de accidentarea lui David Suazo sau de criza de formă a
acestuia (numai două titularizări în ultimele cinci partide ale
campaniei de calificare la CM), Costly a fost trimis pe teren și a
făcut pereche cu mult mai cunoscutul Carlos Pavon. Deja în vârstă
de 27 de ani, vârsta ideală pentru marea performanță,
„Cocherito”*** evoluează în România, la un club puțin cunoscut, FC
Vaslui. Și asta, în pofida unei bune rații de goluri marcate pentru
naționala țării sale. Mai precis, atacantul lui Marius Lăcătuș, a
perforat de 14 ori porțile adversarilor Hondurasului în 39 de
meciuri jucate pentru „Catrachos”***. Fiul lui Allan Anthony
Costly, un internațional celebru în țara se de origine care a
participat la turneul final din Spania 1982, declara, acum niște
ani, că este sigur că va evolua la un moment dat în puternicul
campionat al Albionului. Asta, în anul 2006, atunci când fusese
declarat golgeterul Hondurasului.

Tot
Anglia, dar nu în Premier League

Totuși, șansa i-a surâs la un moment dat… În 2007, omul nostru
este contactat de un misterios club elen, dar decide să joace în
Polonia, la Belchatow. Și asta, în plină iarnă! Care a doborât
Marea Armată a lui Napoleon, nu îl putea rata tocmai pe Carlos,
obișnuit cu căldura din țara sa. Totuși, nu a fost un retur slab
pentru el, a marcat de șase ori în 11 partide în care a evoluat
pentru leși, iar gruparea sa a fost chiar vicecampioană la
sfârșitul acelei ediții. Polonezii l-au cumpărat definitiv, dar
Costly nu a mai marcat decât de încă opt ori… Și asta, într-un an
și jumătate, perioadă în care a fost trimis pe teren în 48 de
meciuri! În sfârșit, are șansa să evolueze în Anglia, dar nu ajunge
în prima ligă, ci în Football League Championship, a doua divizie
engleză. Și acolo, tot cam cu forcepsul, a dat o probă de joc la
Plymouth, pe urmă la Leeds (a treia divizie), ajungând, într-un
dramatic final, la Birmingham. Aceștia din urmă, în Championship,
ediția 2008-2009, îl angajează sperând într-o promovare imediată în
maxima divizie. Birmingham își atinge obiectivul, urcă pe prima
scenă, dar contribuția lui Costly a fost practic inexistentă: a
evoluat doar în opt partide și nu a marcat nici măcar o singură
dată. Evident, britanicii renunță la opțiunea de cumpărare
definitivă, iar jucătorul face cap-compas și revine în
Polonia.

România,
ultima haltă

Slavii decid să-l vândă pe Costly, iar Vasluiul face o ofertă
concretă. Drept pentru care, în ianuarie 2010, hondurianul ajunge
în Moldova. „Vreau să joc cât mai mult. În toate meciurile, dacă se
poate. Doar jucând titular și marcând goluri pot pretinde un post
de titular în naționala țării mele. Nu vreau să ratez șansa unică
de a juca la un Campionat Mondial. N-aș putea să-l mai privesc în
ochi pe tata. Ar fi cea mai mare dezamăgire pentru el”, spunea
acesta la primul miting cu jurnaliștii. A semnat pentru doi ani și
jumătate, dar clubul român se bate pentru Europa League, nu pentru
Champions League (redactorul de la cotidianul citat nu știe că FC
Vaslui a fost, la un moment dat, chiar lider n.n.). Francezii îl
citează pe Adrian Porumboiu, care spunea că „Acest jucător va fi
cel mai bun din campionatul românesc”, dar realitatea spune
altceva. Oricum, orice s-ar spune, hondurianul are niște calități
certe. Cel care a marcat câte o „dublă” în meciurile cruciale
disputate contra Mexicului și Costa Rica este sigur că va fi la
Mondial, dar oare îl va depăși pe tatăl său care a jucat titular în
celebrul 1-1 contra naționalei țării gazdă, Spania? Oricum, dorește
să arate că merită mai mult decât Belchatow sau Vaslui…

PS. Este vorba de traducere și adaptare, fără nicio intervenție din
partea redacției, cu excepția câtorva adnotări pe care le-am
considerat necesare.

*** cochero = șofer dar, mult mai des, vizitiu; deci, nick-ul lui
Costly ar fi „Vizitiul”

*** catracho = un fel de tortilla, altfel spus porecla
hondurienilor ar fi „mămăliguțele”

traducere de Octavian
METONI

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
CARNEA DE PUI din magazine. Anunțul venit de la cel mai înalt nivel: Să fie foarte clar
CARNEA DE PUI din magazine. Anunțul venit de la cel mai înalt nivel: Să fie foarte clar
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup