Costea, „înviat” de Gigi:** „Am luat două icoane pentru Mihai și Daniela!** Vreau să îl salvez!”

Costea,
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Becali nu concepe un alt rezultat în afara victoriei în meciul cu Oțelul Galați din această etapă și le sare în cap lui Mihai Stoica și Stoichiță care au declarat că ar fi bun și un egal. Becali este de părere că orice pas greșit în confruntarea cu gălățenii îi va scoate pe steliști din calculele pentru titlu.

„Avem nevoie 100% de victorie la Galați. E problema lui Stoichiță și a lui Meme că ei zic că nu-i rău și un egal. Bat câmpii amândoi sau vorbesc să ia presiunea de pe echipă. Ce să fac cu egal? Noi trebuie să batem. Ce egal? Păi, ai făcut egal, la revedere titlu. Dacă ești echipă cu pretenții, trebuie neapărat să câștigi acest meci. Daca nu bați, înseamna că n-ai valoare”,
a declarat Gigi Becali la gsptv.

Transformare: „Îl salvează pe Nilă”

Periplul la Muntele Athos a fost un bun prilej de meditație pentru latifundiar, care a pus în aplicare un plan pentru „îndreptarea” celui supranumit Nilă: „Am luat de la Muntele Athos două icoane pentru Mihai Costea și pentru Daniela (n.r Crudu). Am stat și m-am gândit, de ce să îi despart dacă se iubesc. Îmi părea rău că am zis ce am zis. Dacă Mihai o iubește, ce drept am eu să mă amestec, mai ales că el e atât de încăpățânat, face numai în contră. Așa, măcar, poate pot să îl salvez

Patronul Stelei a vorbit și despre delegarea lui Alexandru Tudor la acest meci, arbitru despre care antrenorul Oțelului a spus că nu l-ar dori la centru.

„Vreau să-l felicit pe Crăciunescu pentru decizie. Normal că lui Dorinel Munteanu nu-i convine, pentru că el vrea război. Oțelul vrea să joace mai tare, iar Tudor nu te lasă decât să joci fotbal. Faultezi, galben, galben, roșu și gata”,
a mai precizat Becali.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea:
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea: "Nu mai vreau să am de-a face cu el"
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată a Adinei Maria
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată…
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Interzis complet în România! Legea pe care nimeni n-o poate ocoli. Amenda te bagă în faliment
Interzis complet în România! Legea pe care nimeni n-o poate ocoli. Amenda te bagă în faliment
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…