Costa răspunde criticilor lui Paszkany:** „Nu plec de la CFR! Știu ce înseamnă presiunea din fotbal de 25 de ani”

Costa răspunde criticilor lui Paszkany:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Costa trage de vestiar să-l adune după șocul celor două eșecuri consecutive. „Vreau altă mentalitate, munca noastră de două luni s-a rispit”, afirmă hotărât „Animalul”, care n-are emoții legate de demitere. „Știu ce înseamnă presiunea din fotbal de 25 de ani”, explică Costa.

Cutremurul provocat de Gaz și Pandurii a lăsat urme pe fețele jucătorilor lui Costa. Rezultatele sunt sub așteptări și mai nou avertizarea patronului Paszkany că-l paște „analiza finală” l-au afectat pe principal. Au resimțit-o și jucătorii la antrenamentul de ieri, deși ieșirea „Animalului” în public a lansat un mesaj de siguranță din partea tehnicianului. „Da, jocul a fost slab la Târgu Jiu. Am pierdut tot ce am muncit în aceste două luni. Cred însă în echipă și știu că vom bate Sportul, pentru că avem calitate”, a punctat ieri Costa, care se jură că presiunea rezultatelor impuse de conducere nu-l afectează. „De 25 de ani știu ce înseamnă presiunea atât la titlu, cât și în jocurile din Liga Campionilor. Așa e în fotbal, atât aici, cât și în alte țări. Dacă nu-ți convine, atunci trebuie să îți schimbi meseria!”, a explicat „Animalul”.

„Jucătorii sunt afectați”

Costa știe însă ce-i lipsește echipei. „Trebuie schimbată repede mentalitatea. Nu mă tem eu de demitere, vom bate Sportul. Nu plec de la CFR”, e decis antrenorul, care admite că jucătorii sunt afectați de ultimele eșecuri. „Da, se simte asta în vestiar. Nimănui nu i-a convenit că echipa a pierdut cele două jocuri. A fost și ghinion. Și la mine a fost la fel”, s-a confesat portarul Daniel Fernandes, pus la zid de fani după gafa de la primul gol cu Pandurii. „Dacă vă îndoiți de forma lui Daniel și de faptul că l-am titularizat, veniți să-l vedeți la antrenamente! Ele sunt deschise”, a replicat tăios și Costa în apărarea jucătorului său.

CFR-UL ÎN PRIMELE 4 ETAPE DE LA PROMOVARE

Sezon Puncte

2004-2005 7
2005-2006 6
2006-2007 12
2007-2008 8
2008-2009 7
2009-2010 7
2010-2011 5

Batem Sportul, sunt convins. Trebuie schimbată mentalitatea jucătorilor, avem valoare
Jorge Costa, antrenor CFR Cluj

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a transmis Bunesa
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Legea care se va aplica în toată România. Ordin de la UE. Toți românii au acest drept
Legea care se va aplica în toată România. Ordin de la UE. Toți românii au acest drept
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen