Cosmin Contra, despre postul de selecționer: „Dacă proiectul e ok, de ce nu?”. „Guriță” a lămurit situația sa de la Dinamo

Redactor:
Dan Mirea
Cosmin Contra, despre postul de selecționer:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cosmin Contra a lămurit situația de la Dinamo, după ce în urmă cu câteva zile s-a zvonit că antrenorul s-ar fi certat cu Ionuț Negoiță. „Guriță” a dat asigurări că nu are motive de plecare, dar că pe viitorul nu ar refuza echipa națională.

După ce rezultatele echipei naționale au luat-o în jos sub comanda lui Christoph Daum, numele lui Cosmin Contra a fost imediat asociat cu o posibilă numire a sa în funcția de selecționer. Antrenorul care a salvat sezonul lui Dinamo, după ce a preluat echipa, a declarat că este concentrat pe munca din Liga 1, dar că ia în calcul și o posibilă discuție cu FRF: „Cât timp zvonurile există, eu n-am ce să le fac. N-am discutat cu nimeni din cadrul Federației. Dacă va fi vreodată momentul să discutăm, vom vedea ce se va întâmpla. Până atunci, gândul meu e la Dinamo. Am discutat pentru a prelua echipa de tineret, însă nu mi-am dorit acest lucru. Sunt total diferite meseriile de antrenor și selecționer. Nu există o vârstă anume la care să preiei echipa națională. Dacă proiectul e ok, de ce nu?”, a declarat Contra la Dolce Sport.

Contra a infirmat cearta pe care acesta ar fi avut-o cu Ionuț Negoiță, din cauza investițiilor sistate de finanțator, și a dat asigurări că la echipă este liniște: „Nu știm dacă se va despărți Bawab de noi. În momentul de față, la Dinamo toate lucrurile sunt ok. Nu există divergențe între mine și Negoiță. Trebuie să mai aducem jucători ca să creăm un grup puternic. Toată lumea spune că suntem outsideri. Îmi place acest rol. Tot ce am avut în contract stipulat, s-a realizat la club. N-am de ce să plec de la Dinamo”, a adăugat Contra.

După 8 etape, Dinamo ocupă locul cinci cu 15 puncte, echipa fiind la patru puncte de liderul CFR Cluj

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele