Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Coșmarul Trivale!

Coșmarul Trivale!

La numai o săptămână de la usturătorul 2-4 cu Dinamo în Cupa României, Rapidul a pierdut din nou pe stadionul din Pitești, de data asta în fața lui FC Argeș. Piteștenii aveau puține argumente pentru o victorie în fața Rapidului, chiar dacă meciul s-a disputat în Trivale. Poate doar victoria spectaculoasă din tur, 3-1 în Giulești, să mai fi reprezentat un atu pentru elevii lui Ionuț Badea, altfel toate lucrurile mergeau rău: patronul Cornel Penescu arestat, înfrângere la Buzău etapa trecută și exluderea din lot a play-maker-ului Tameș. Cu toate acestea, piteștenii au arătat că au resurse la nivel mental pentru a depăși momentele grele. Au abordat meciul cu precauție, încercând în primul rând să nu se expună. Cum și Rapidul a aplicat cam aceeași strategie, a rezultat un joc împins către centrul terenulu
Coșmarul Trivale!

La numai o săptămână de la usturătorul 2-4 cu Dinamo în Cupa României, Rapidul a pierdut din nou pe stadionul din Pitești, de data asta în fața lui FC Argeș.

Piteștenii aveau puține argumente pentru o victorie în fața Rapidului, chiar dacă meciul s-a disputat în Trivale. Poate doar victoria spectaculoasă din tur, 3-1 în Giulești, să mai fi reprezentat un atu pentru elevii lui Ionuț Badea, altfel toate lucrurile mergeau rău: patronul Cornel Penescu arestat, înfrângere la Buzău etapa trecută și exluderea din lot a play-maker-ului Tameș.

Cu toate acestea, piteștenii au arătat că au resurse la nivel mental pentru a depăși momentele grele. Au abordat meciul cu precauție, încercând în primul rând să nu se expună. Cum și Rapidul a aplicat cam aceeași strategie, a rezultat un joc împins către centrul terenului, între două echipe scurte și cu puține prezențe în careul advers.

Acalmia a fost întreruptă pentru câteva momente de Iordache, atacantul Argeșului deschizând scorul cu un șut la colțul lung. Rapidul n-a avut o reacție imediată, fapt ce a făcut ca aspectul jocului să nu se schimbe până la pauză.

Începutul în forță al reprizei secunde le-a adus giuleștenilor șansa egalării. Djalovic a obținut un penalty după un fault în careu al lui Lăcustă, dar golgheterul Spadacio a tras peste poartă! De aici, meciul a devenit unul pe contre. Rapidul a împins jocul spre poarta lui Boșneag, a vrut, dar n-a putut. Ocaziile mari au aparținut tot Argeșului, dar Kamara, în două rânduri, șu Dulcea au ratat șansa de a mări diferența. Finalul a aparținut Rapidului, dar Pitbull și Răduță n-au putut să înscrie din poziții excelente, în minutele de prelungiri.

Meciul s-a încheiat cu victoria gazdelor, care-și păstrează aura de invincibilitate pe propriul teren în acest campionat.

 

 

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]