Coroian revine în Gruia ca adversar!** „Nicio remușcare, voi?”

Coroian revine în Gruia ca adversar!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Coro”, principalul marcator al CFR-ului într-un sezon în
ultimii 15 ani, n-are amintiri tocmai plăcute de la ruptura de
Gruia, de acum 3 ani.

Liderul vestiarului de la Bistrița și-a legat cinci sezoane
destinul de CFR Cluj, echipă cu care a cunoscut miracolul
promovării din „C” în „B”, în ’96, finala de Intertoto, cât și
bucuria primei calificări în Cupa UEFA din istoria „feroviarilor”.
Divorțul de Gruia din vara lui 2007 nu a fost însă unul fără
scântei, „Coro” părăsind CFR-ul la finele unui sezon marcat de
celebrul caz al „celor patru executați” (Coroian, Anca, Jula,
Minteuan) după un meci pierdut cu Steaua în Gruia, 1-2 pe 26
aprilie 2007, în etapa a 28-a. Atunci, cei patru au fost bănuiți de
blat de șefii Clujului și scoși din lotul echipei tocmai în ziua
meciului din etapa următoare, cu FC Argeș.

„Nu am nicio remușcare, revin în Gruia să scot un
rezultat bun pentru echipă. Nu mă mai uit înapoi, deși știu că am
fost curat, n-am nimic pe conștiință! E treaba altora care m-au
bănuit de altceva”,
spune acum „Coro”, care crede că trupa
bistrițenilor poate da lovitura cu CFR. „CFR e o echipă în
revenire, iar faptul că noi suntem liderul returului le-a crescut
și lor atenția. Venim să jucăm fotbal, cred că suntem capabili de o
surpriză”,
e de părere Coroian.

31 de goluri a
marcat Coroian pentru CFR în sezonul 1995-1996, când echipa a
promovat din „C” în „B”. Iepure, colegul de atac al lui Coroian, a
punctat atunci de 29 de ori!

90 de minute jucăm fotbal, iar la final o să vedem rezultatul.
Sper să fie o revenire de bun augur pentru mine la Cluj

Cristian Coroian, jucător-antrenor secund Gloria

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la iveală”
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la…
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu îți mai este foame”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu…
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost surprinsă sportiva noastră!
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă aici bani frumoşi
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă aici bani frumoşi
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Cine a fost românul celebru care a fost febleţea lui Naomy: Cel mai drăguţ! Ce a putut spune despre Adrian Mutu
Cine a fost românul celebru care a fost febleţea lui Naomy: Cel mai drăguţ! Ce a putut spune despre Adrian…
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Devine obligatoriu prin lege în România. Îți confiscă toți banii. Se aplică din 1 octombrie
Devine obligatoriu prin lege în România. Îți confiscă toți banii. Se aplică din 1 octombrie
Ireal ce au găsit medicii din Botoșani în burta ei: E URIAȘĂ!
Ireal ce au găsit medicii din Botoșani în burta ei: E URIAȘĂ!
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen