Coroian, la borna 300

Mi-amintesc că acum mai bine de un deceniu, unul dintre conducătorii de-atunci ai lui „U" Cluj, Sorin Bagiu, îmi tot lăuda un tânăr talent „care rupe norii", de la concitadina CFR (pe-atunci o modestă echipă de „B"), pe care voia neapărat să-l transfere. Neîncrezător, căci auzisem de o mulțime de „talente" răsărite din anonimatul eșaloanelor inferioare care se dovediseră „alarme false",
Coroian, la borna 300

Mi-amintesc că acum mai bine de un deceniu, unul dintre conducătorii de-atunci ai lui „U“ Cluj, Sorin Bagiu, îmi tot lăuda un tânăr talent „care rupe norii“, de la concitadina CFR (pe-atunci o modestă echipă de „B“), pe care voia neapărat să-l transfere. Neîncrezător, căci auzisem de o mulțime de „talente“ răsărite din anonimatul eșaloanelor inferioare care se dovediseră „alarme false“, l-am privit inițial cu îngăduință pe Sorin. Dar, destul de repede, am remarcat că nu s-a înșelat, Coroian ajungând la „U“ (debutând la 31.07.1996, contra Rapidului, scor 2-2) și intrând imediat în atenția echipelor bucureștene. Avea însă să petreacă în Capitală doar un sezon și jumătate, la FC Național, restul carierei sale desfășurându-se numai în Ardealul natal, pendulând între Gloria Bistrița (mai ales) și CFR Cluj. Modest și cu prestații constant bune, „Coro“ a adunat o mulțime de laude, dar și meciuri în primul eșalon, ajungând la partida de vineri a Bistriței cu Universitatea Craiova la cel de-al 300-lea. Astfel a intrat în onorantul „Club Lereter“ (după numele primului jucător care a atins 300 de prezențe în „A“), arătând deci că, pe lângă talent,  are și capacitatea unui alergător de cursă lungă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]