Cornel Dinu, reacție „marcă înregistrată”, după ce Negoiță l-a ales pe Bratu: „Doamne ferește! Pleacă tati, vine…”

Cornel Dinu, reacție
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cornel Dinu (69 de ani) nu e încântat de decizia lui Ionuț Negoiță de a-i acorda banca tehnică a lui Dinamo lui Florin Bratu (38 de ani), antrenor tânăr, fără experiență, care nu are licența PRO și care nu a pregătit, în scurta carieră, nicio echipă de seniori.

Unul dintre cei mai buni antrenori din istoria clubului din Ștefan cel Mare, „Procurorul” consideră că trecerea de la Vasile Miriuță la Florin Bratu nu e o alegere potrivită în contextul în care Dinamo trece printr-o criză de bani, performanțe și imagine: „I-am dat răbdare lui Miriuță, dar asta nu s-a materializat în nimic. După tati (n. red – porecla lui Miriuță), vine mami! Nu mă încântă varianta Bratu, Doamne ferește!”, a spus fostul fundaș, duminică seară, la Telekom Sport.

Dacă în trecut Dinu era văzut drept un om a cărui opinie contează în luarea deciziilor la Dinamo, lucrurile s-au schimbat în ultimul timp, iar oamenii care conduc destinele clubului roș-alb nu au mai apelat la opinia celui care a scris istorie din postura de jucător, antrenor sau conducător. Într-un discurs sincer, legenda din Ștefan cel Mare a rezumat situația grea prin care trece formația sa de suflet: „Eu cred că Dinamo e în punctul în care trebuie să se gândească serios. Ce se întâmplă în aceste momente trebuie să dea de gândit. Fotbalul are o justiție iminentă, iar la Dinamo s-a încercat păcălirea fotbalului. Iar fotbalul te pedepsește când încerci asta! În ultimul timp, din fericire, nu m-a mai consultat nimeni, nici măcar doctorii. Am vorbit rar cu Negoiță, dar e obligatoriu să ai oameni de valoare lângă tine. Asta îți dă clasă, să alegi sfătuitori valoroși”, a completat Dinu.

În vârstă de 38 de ani, Florin Bratu a fost a doua opțiune a lui Negoiță și a oamenilor din jurul său, după Gigi Mulțescu. După ce varianta „Smurd” a picat, „Mitraliera” a negociat pe repede-înainte cu Alexandru David, președintele lui Dinamo, iar luni va fi anunțat oficial drept noul antrenor.

Inexistent ca prezență în fotbalul mare din postura de tehnician, Bratu, care a strâns 32 de goluri în 80 de meciuri jucate pentru Dinamo între 2005-2006 și 2007-2010, a câștigat Campionatul Elitelor sezonul trecut alături de Dinamo U19, iar între 2016 și 2017 a pregătit echipa a doua a clubului. Înainte de sosirea ofertei de la Dinamo, „Bratone” ocupa funcția de selecționer al naționalei U18, unul dintre argumentele lui Negoiță fiind reprezentat de experiența fostului atacant în colaborarea cu jucători tineri.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen