Cornel Dinu, marcă înregistrată: „Era ca o fată mare, dar nu știu unde a intrat diavolul în el”. Cine e jucătorul „complimentat” de „Mister”

Cornel Dinu a oferit o declarație savuroasă despre un fotbalist din Liga 1.
Bogdan Savin
Cornel Dinu, marcă înregistrată: "Era ca o fată mare, dar nu știu unde a intrat diavolul în el". Cine e jucătorul "complimentat" de "Mister"

Cornel Dinu a oferit o declarație savuroasă despre Gabi Tamaș, jucător ce a revenit în Liga 1, la Astra, și pe care Mister îl cunoaște de la 17 de ani, de pe vremea în care fundașul îmbrăca tricoul lui Dinamo.

„El este pe undeva umbra celui pe care îl știu eu de la 17 ani când l-am luat de la Brașov. A învățat mai mult decât fotbal în Anglia din păcate. Mi se pare uzat în concentrare, mental, nu neapărat fizic. El are o constituție fizică extraordinară, de-aia își permite aceste excese de viață. La început el nu era așa, nu aveai niciun fel de problemă cu el. Era ca o fată mare, dintr-o familie excepțională, dar nu știu unde a intrat diavolul în el. Probabil că în străinătate, pentru că în România nu avea astfel de probleme. Apoi după ce a venit din Franța, Anglia…A împrumutat obiceiurile englezilor de a petrece imediat după joc și a bea mai mult decât o bere. Lucrurile s-au schimbat, el nu mai este ce a fost. Nimeni nu mai poate să fie nici ce a fost cu o zi în urmă”, a spus Cornel Dinu, la Telekom Sport.

Cornel Dinu a vorbit și despre evoluția lui Gabi Tamaș din meciul Astra – Viitorul, 1-1, echipa lui Hagi punctând dintr-un autogol al fundașului de 35 de ani. „Văzând așa din prestația lui, mi-au rămas în minte două momente. Faza de la autogol și un fault în care el deja dădea niște semne de slăbiciune în ceea ce privește concentrarea. La FCSB făcea niște gafe în defensivă, la fel și la națională, unde era dezastru. Poziționarea și reacția sunt probleme la el”, a declarat Dinu.

CITEȘTE ȘI Gabi Tamaș, autogol la debutul în tricoul Astrei și o declarație sinceră despre escapadele sale: „Când mă uit la câte prostii am făcut îmi dau cu palma în cap”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania