Cornel Dinu, după ce Magaye Gueye a fost prins dopat cu cocaină: „E pozitiv și la anti-fotbal! Singurele lui mișcări sunt acelea din bazin cu cele două pipițe”

Redactor:
Bogdan Savin
  • Publicat:

Cornel Dinu, fost mare jucător și antrenor al lui Dinamo, a reacționat după ce Magaye Gueye a fost prins dopat cu cocaină.

„Mister” consideră că Gueye nu are nicio calitate ca fotbalist și s-a „remarcat” doar în epsiodul de acum circa două luni, când a petrecut în jacuzzi cu femei și alcool, dar și jigniri la adresa celor de la Dinamo.

Atacantul dinamovist Magaye Gueye a fost depistat pozitiv cu cocaină, în urma controlului efectuat de ANAD la derby-ul Dinamo – FCSB din Cupa României.

Cornel Dinu, după ce Magaye Gueye a fost prins dopat cu cocaină: „E pozitiv și la anti-fotbal! Singurele lui mișcări sunt acelea din bazin cu cele două pipițe”

„Nu e nicio mirare această știre cu Magaye care s-a dopat cu cocaină. De fapt, el trebuia testat de când a semnat cu Dinamo, de când a aterizat aici. Am convingerea că era depistat în primul rând pozitiv la anti-fotbal.

A dat vreo două-trei goluri, dar și atunci a împins mingea în poartă. L-am urmărit în mai multe meciuri, am și scris despre asta.

El pasează de 6 – 7 ori pe meci de la noi la noi. Singurele mișcări pe care le face sunt ca acelea din bazin cu cele două pipițe. Iar acum povestea cu cocaina…Și ca un paradox, ca să și glumim puțin, drogul acesta nu l-a ajutat deloc să o ajute pe Dinamo în teren. De unde au adus oamenii ăștia de la Dinamo glumele acestea anti-fotbal?”, a spus Cornel Dinu, potrivit Fanatik.

„Mister” avertiza și în trecut în privința lui Magaye Gueye, 30 de ani, conform sursei citate: „Deși „pilierul” Gueye din atacul „câinilor”, de două ori în conjuncturi din care, normal, nu se poate rata, alături de doar „prinzătorul” din tușile aceluiași rugby unde cred că le e locul, Nemec, au redovedit că pot doar dărâma cântarul, fără a-l înclina în favoarea în avantajul propriei echipe”.

Magaye Gueye, în jacuzzi cu două femei! Jucătorul lui Dinamo făcea declarații incredibile: „Nu sunt plătit de Dinamo și mă doare în p…a de ei”.

Pe aceeași temă
A venit pe plaja din Mamaia și a renunțat la sutien! Turiștii s-au uitat uimiți! Da, e chiar ea!

Bungee jumping. Momentul în care o tânără se aruncă în gol, dintr-o eroare de comunicare, deşi nu era legată cu coarda de siguranţă VIDEO

New York Times prezintă pe amplu povestea Larisei Iordache, gimnasta care ar putea recupera gloria de odinioară

Primul căpitan străin din istoria lui Galatasaray, avertisment pentru Cicâldău! Plus povestea din vestiar

Dacă ai această grupă de sânge, atragi țânțarii ca un magnet

Gemenele care împart același iubit și dorm împreună, noi dezvăluiri despre relația lor. Ce vor sa facă acum cu iubitul lor

Avem DOCUMENTUL, se aplică de la 1 august. LISTA completă a RESTRICŢIILOR

A fost filmat accidentul devastator din Sibiu, unde 4 oameni au murit într-o Dacia Duster, loviți de camion. Nu au avut nicio șansă

Exclusiv! Ies la iveală 'jocurile' lui Clotilde Armand! Legături cu mafia italiană

Marele EXPERIMENT de a crea o rasă superioară. TINERELE pure care au lucrat la el. ''Aveam zilnic în program...''

Lumea, condamnată? Top 5 scenarii de coșmar care au cele mai mari șanse să se întâmple

Simona Halep și Toni Iuruc și-au ales cei mai tari nași! Cine sunt și cu ce se ocupă

WOW! Ramona Olaru, într-o poză care a încins imaginația bărbaților. Cum s-a pozat sexy vecina de la Neatza

Gigi Becali, aproape de o nouă lovitură! E dezvăluirea anului. Îi intră milioane de euro în conturi

Un dar otrăvit: Sute de mii de români vor avea pensii mai mici

Înfricoșător. De ce au început chinezii să poarte măști pe toată fața

Hyundai Bayon este unul dintre cele mai accesibile crossovere de pe piață, dar are și alte calități?

Trei produse utile înainte de valul patru al pandemiei, disponibile la Lidl

Andy Murray, campionul olimpic în exerciţiu, s-a retras din proba de simplu de la Jocurile Olimpice

BANCUL ZILEI – Un bărbat potent a luat o supradoză de Viagra

Mărturisiri de la locul tragediei de pe E85. Copilul care a rămas fără soră, mamă şi ambele bunici: „Tată, spune-mi că e un vis”

"Ploaie cu bani" de la Guvern. Se anunţă creşteri pentru veniturile acestor categorii de persoane
A mers la magazine de haine - Zara, H/M - și a intrat în cabinele de probă. A descoperit ceva incredibil

Alina Eremia s-a mutat la casă nouă. Primele imagini din locuința de lux a artistei: ”E absolut minunat” / VIDEO

ȘOCANT! Cum făceau amor femeile în URSS 😱😱😱

Clauză bizară pe care clienții trebuie să o respecte atunci când cumpără o Toyota Land Cruiser

FOTO. Anna Lesko, goală pușcă, i-a provocat pe fani cu o ipostază incendiară!

FOTO. Andreea Raicu, în costum de baie. Cum arată la 43 de ani