Copos: **”Nu putem vorbi de titlu, vrem foarte mult să prindem Liga Europa”

Copos: **
  • Publicat:
  • Actualizat:

Patronul Rapidului, George Copos, este extrem de mulțumit de
debutul Rapidului în noul sezon și spune că Dinu Gheorghe a avut
dreptate atunci când a decis să-și pună încrederea în Marius
Șumudică.

Cu toate că jocul echipei l-a mulțumit peste măsură, Copos îndeamnă
la calm și spune că obiectivul echipei este același. El nu a ezitat
să laude și noile achiziții ale giuleștenilor din pauza intersezon,
mai ales cele aduse de la FC Brașov.

„Mă bucur mult pentru Marius Șumudică, pentru echipa pe
care a făcut-o. Îl felicit pe Dinu Gheorghe că a avut puterea să
creadă într-un antrenor tânăr. Mi-a fost foarte frică de acest joc.
Porumboiu a făcut o echipă foarte puternică la Vaslui, a investit
mult. Arbitrajul a fost „interesant”, dar e bine că am câștigat.
Mi-a plăcut mentalitatea. Cei care au venit de la Brașov au venit
cu altă mentalitate. Roman a mușcat din teren, Rui Duarte a făcut
același lucru. Sunt niște „implanturi” bune. Șumudică a demonstrat
că e un antrenor bun și că are șansa de a deveni unul extraordinar.
Nu putem vorbi de titlu, ne dorim foarte mult să prindem Europa
League”
, a spus Copos la gsptv.

Cassio are
contractură

Debutul oficial al atacantului Cassio a fost amânat pentru etapa
a 2-a, atunci când Rapidul va juca cu Unirea Urziceni. Cassio a
suferit o contractură, astfel că nu a putut fi inclus în lotul
pentru partida cu FC Vaslui. „Cassio a făcut o contractură
și nu a putut să joace azi. Dacă îl aveam și pe el în teren, era și
mai bine. Lazăr a jucat excelent. A fost un meci extraordinar. Șumi
e extrem de pasionat, extrem de devotat și trebuie să avem o
conduită adecvată față de el”,
a mai spus Copos.

Herea: „Trebuie să
oferim satisfacții fanilor”

Ovidiu Herea l-a lăudat și el pe Șumudică și a spus că a sosit
momentul pentru ca fanii din Giulești să mai simtă bucuria
meciurilor europene și a câștigării trofeelor. „Șumudică
ne-a dat indicații din primul până în ultimul minut. Își dorește să
aibă performanțe, ca antrenor, la fel de bune ca acelea de jucător.
Am lipsit doi ani din Europa și trebuie să le oferim acestor
suporteri câteva satisfacții, câteva trofee. Ne-am mișcat bine, am
făcut și spectacol pentru suporteri, dar important este că ne-am
impus”
, a spus marcatorul primului gol al Rapidului în
meciul din această seară.

Rapid s-a impus cu scorul de 2-0 în fața Vasluiului în prima etapă
a Ligii I, cele două goluri fiind marcate de Ovidiu Herea și Carlos
Cesinha.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Viorica de la Clejani este în doliu: Mereu mi-a fost frică, parcă a presimțit...
Viorica de la Clejani este în doliu: Mereu mi-a fost frică, parcă a presimțit...
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen