Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Copos: „”În 2006 și 2007 Rapid a înregistrat pierderi financiare semnificative”

Copos: „”În 2006 și 2007 Rapid a înregistrat pierderi financiare semnificative”

Principalul acționar al SC FC Rapid SA, George Copos, susține că decizia Adunării Generale de micșorare a capitalului social al societății care administrează clubul s-a făcut respectând Legea societăților comerciale, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al grupării giuleștene. Oficialul rapidist explică decizia AGA din cadrul ședinței de vineri prin pierderile semnificative ale clubului în anii 2006 și 2007. "În anii 2006 și 2007 societatea a înregistrat pierderi semnificative, de peste jumătate din capitalul social subscris și vărsat. Dispozițiile Legii nr. 31/1990 - Legea societăților comerciale prevăd că, «în situația în care se constată diminuarea activului net la mai puțin de jumătate din capitalul social subscris, societatea este obligată (...) să procedeze la reconstituirea activului net, inclusiv prin reducerea capitalului social»", menționează Copos.
10 mart. 2008, 17:27, Fotbal Intern
Copos: ""În 2006 și 2007 Rapid a înregistrat pierderi financiare semnificative"

George Copos, acționarul majoritar al FC Rapid, susține că decizia Adunării Generale de micșorare a capitalului social al societății care administrează clubul nu este în nici un caz "o inginerie financiară" pentru a evita fiscul.

"Având în vedere situația economică mai sus prezentată, Consiliul de Administrație a propus, ca măsură de revigorare a societății, să se procedeze la o reducere a capitalului social cu valoarea pierderilor înregistrate. Adunarea generală a acționarilor a aprobat această propunere, care este în perfectă concordanță cu prevederile Legii societăților comerciale. Nu este, așadar, vorba despre nici o inginerie financiară și nici despre vreo încercare de a eluda fiscul. Este vorba despre operațiuni specifice societăților comerciale, prevăzute și impuse de legislația în vigoare. Precizăm că hotărârea menționată a fost luată de plenul adunării generale a acționarilor, în care eu, Gheorghe Copos, dețin una acțiune, respectiv 0,00571 la sută din capitalul social", a spus oficialul giuleștean.

Oficialul rapidist explică decizia AGA din cadrul ședinței de vineri prin pierderile semnificative ale clubului în anii 2006 și 2007. "În anii 2006 și 2007 societatea a înregistrat pierderi semnificative, de peste jumătate din capitalul social subscris și vărsat. Dispozițiile Legii nr. 31/1990 – Legea societăților comerciale prevăd că, «în situația în care se constată diminuarea activului net la mai puțin de jumătate din capitalul social subscris, societatea este obligată … să procedeze la reconstituirea activului net, inclusiv prin reducerea capitalului social»", menționează Copos.