Copos îl vrea pe Andone manager general**: „Sper să stea aici 20 de ani!”

Rapid a avut mari probleme cu obținea licenței în ultimii doi ani, fapt ce a coincis cu ratarea prezenței în cupele europene. "Eu am salvat acest club doi ani la rând. Și în 2008, și în 2009, după două negocieri eșuate de a vinde echipa. Acum am primit pentru 2010. Asta spune tot. Dacă nu aveam probleme financiare, luam campionatul cu Rapid doi ani la rând!", a spus George Copos pentru adevărul.ro. Andone, manager general Copos i-a propus "Fălcosului" postul de manager general în Giulești, dar Andone nu a dat încă niciun răspuns. "Există o înțelegere între mine și Andone, să rămână, pentru că are un contract semnat cu noi. Sigur că urmează să mai discutăm, iar decizia pe care o va lua o voi primi pe 31 mai. Eu îl vreau pe Andone manager general. Să se ocupe de tot. Așa cum este Ferguson la Manchester. Vreau să stea 20 de ani la Rapid", a mai declarat patronul Rapidului.
Copos îl vrea pe Andone manager general**: "Sper să stea aici 20 de ani!"

Rapid a avut mari probleme cu obținea licenței în ultimii doi
ani, fapt ce a coincis cu ratarea prezenței în cupele
europene.

„Eu am salvat acest club doi ani la rând. Și în 2008, și în
2009, după două negocieri eșuate de a vinde echipa. Acum am primit
licen
ța pentru 2010. Dacă nu
aveam probleme financiare, luam campionatul cu Rapid doi ani la
rând!”
, a spus George Copos pentru adevărul.ro.

Andone, manager
general

Copos i-a propus „Fălcosului” postul de manager general în
Giulești, dar Andone nu a dat încă niciun răspuns.

„Există o înțelegere între mine și Andone, să rămână,
pentru că are un contract semnat cu noi. Sigur că urmează să mai
discutăm, iar decizia pe care o va lua o voi primi pe 31 mai. Eu îl
vreau pe Andone manager general. Să se ocupe de tot. Așa cum este
Ferguson la Manchester. Vreau să stea 20 de ani la Rapid”
,
a mai declarat patronul Rapidului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]