Copos confirmă că vrea să dea o nouă față Giuleștiului:** „Promit că fac stadionul!”

Faptul că Rapid ar trebui să se mute din Giulești începând chiar din sezonul următor l-a pus în gardă pe George Copos, care este hotărât să modernizeze bătrânul stadion. Și chiar face promisiuni în acest sens. În euforia meciului câștigat vineri seară cu Unirea Urziceni, patronul a anunțat și modul în care dorește să facă acest lucru: va cere concesionarea arenei către oficialitățile locale și un parteneriat cu BRD pentru reconstrucție. „Eu, când spun ceva, vorbesc foarte serios. Veți vedea acest lucru. E un plan serios!", a declarat George Copos. Nu se teme de procesul cu Taher Atacat din toate direcțiile, George Copos a fost dat în judecată și de Fathi Taher, pentru recuperarea celor opt milioane de euro investite la Rapid. Bossul de la ANA este însă destul de relaxat, mulțumindu-se doar să se ia de colaboratorii omului de afaceri iordanian la conducerea alb-vișiniilor, Constantin Toma, Alexandru Bunea și Dragoș Nedelcu: „Domnul Taher a fost un om cu intenții bune. Colaboratorii săi din perioada aceea au fost cei care au lăsat clubul pe minus cu 20 de milioane de euro". REPLICĂ‚ / Copos: „N-am dat un supertun, ci am luat unul!" Deși înaintea apariției materialului „Vine scadența", de ieri, 2 martie, George Copos n-a răspuns la telefon pentru a ne spune punctul său de vedere, patronul Rapidului a ținut ieri să reacționeze la articolul referitor la datoria către Fathi Taher. „În primăvara anului 2008 am predat conducerea unui club aproape fără datorii, capabil de performan
Copos confirmă că vrea să dea o nouă față Giuleștiului:** "Promit că fac stadionul!"

Faptul că Rapid ar trebui să se mute din Giulești începând chiar
din sezonul următor l-a pus în gardă pe George Copos, care este
hotărât să modernizeze bătrânul stadion. Și chiar face promisiuni
în acest sens.

În euforia meciului câștigat vineri seară cu Unirea Urziceni,
patronul a anunțat și modul în care dorește să facă acest lucru: va
cere concesionarea arenei către oficialitățile locale și un
parteneriat cu BRD pentru reconstrucție. „Eu, când spun
ceva, vorbesc foarte serios. Veți vedea acest lucru. E un plan
serios!”
, a declarat George Copos.

Nu se teme de procesul cu Taher

Atacat din toate direcțiile, George Copos a fost dat în judecată și
de Fathi Taher, pentru recuperarea celor opt milioane de euro
investite la Rapid. Bossul de la ANA este însă destul de relaxat,
mulțumindu-se doar să se ia de colaboratorii omului de afaceri
iordanian la conducerea alb-vișiniilor, Constantin Toma, Alexandru
Bunea și Dragoș Nedelcu: „Domnul Taher a fost un om cu
intenții bune. Colaboratorii săi din perioada aceea au fost cei
care au lăsat clubul pe minus cu 20 de milioane de
euro”
.

REPLICĂ‚ /
Copos: „N-am dat un supertun, ci am luat
unul!”

Deși înaintea apariției materialului „Vine scadența”, de ieri, 2
martie, George Copos n-a răspuns la telefon pentru a ne spune
punctul său de vedere, patronul Rapidului a ținut ieri să
reacționeze la articolul referitor la datoria către Fathi Taher.
„În primăvara anului 2008 am predat conducerea unui club
aproape fără datorii, capabil de performanță, și am preluat, după
aproximativ un an, conducerea unui club plin de datorii, în prag de
insolvență. Nu pot fi acuzat că încerc să dau un supertun în
condițiile în care sunt în poziția celui care a luat un supertun de
8 milioane de euro. Stați liniștiți, creditorii știu să-și
urmărească creanțele”
, e explicat el.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro