Contra-performanță jenantă în Ghencea!** „Bricheta”, ultimul derby câștigat de Steaua!

Contra-performanță jenantă în Ghencea!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua traversează în prezent cea mai proastă perioadă din
ultimii 25 de ani. Cu jucători și antrenori schimbați pe bandă
rulantă, echipa condusă de Gigi Becali are un mare zero în dreptul
performanțelor din ultimii patru ani, iar acest sezon e și el
destinat eșecului. ProSport îți prezintă în continuare cifrele
dezastrului din Ghencea.
Într-un moment de criză profundă, Steaua își joacă soarta
campionatului și a Cupei chiar cu rivala Rapid, dar și accederea în
primăvara europeană cu Utrecht. Istoricul recent al confruntărilor
dintre cele două echipe este unul incendiar, cel puțin două fiind
momentele în care la duelurile Steaua – Rapid au ieșit
scântei.

„Cazul
bricheta”

În primăvara lui 2006, cele două rivale se întâlneau pentru prima
dată în cupele europene, disputându-și un loc în semifinalele Cupei
UEFA. Fără să fie învinși pe teren, giuleștenii au pierdut
calificarea. Doi ani mai târziu, în martie 2008, cele două ajungeau
într-un alt moment de cotitură. Aflate în coasta liderului CFR
Cluj, Rapid și Steaua jucau în Giulești un meci care va rămâne mult
timp în memoria microbiștilor din cauza celebrului „Caz bricheta”.
Partida a fost întreruptă la 1-0, în minutul 74, de arbitrul
Deaconu, care fusese lovit în cap cu o brichetă. Steaua a câștigat
cu 3-0 la masa verde, dar până la urmă a pierdut titlul.

14
derby-uri, nicio victorie pentru Steaua

De la acel episod, echipa lui Becali nu a mai reușit să câștige
nici măcar un duel cu cele trei mari rivale din campionat, Dinamo,
Rapid sau CFR Cluj, chiar dacă a disputat nu mai puțin de 14
meciuri cu respectivele. Mai mult, steliștii au fost învinși de
șase ori în acest interval, cel mai usturător eșec venind chiar în
primăvară, 1-5 în Giulești.

S.O.S.
Steaua!

Ultimele performanțe serioase ale Stelei datează din 2006. Atunci,
Steaua ajungea în semifinalele Cupei UEFA, eliminând Rapidul în
sferturi, lua campionatul la mare luptă cu vișiniii și, în toamnă,
reușea prima calificare în grupele Ligii Campionilor după zece ani.
De atunci, Steaua nu a mai bifat decât două locuri secunde, un loc
4 și un loc 6, plus eliminări destul de rapide din Cupa României.
În cupele europene n-au mai reușit o victorie tot din aceeași
perioadă, dacă exceptăm tururile preliminare, asta deși au disputat
aproape 30 de meciuri în grupele Ligii Campionilor sau Europa
League.

„Ce să caut eu în Giulești, la Copos acasă? El e cea mai joasă
speță umană/ Gigi Becali e o persoană needucată! De aia
reacțio­nează așa”, Gigi Becali și George
Copos

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele