Contra nu mai acceptă un nou pas greșit: „La Brașov am fost superficiali. Cu Oțelul avem nevoie de victorie ca de aer”

Redactor:
Robert ZANFIR
Contra nu mai acceptă un nou pas greșit:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • După remiza cu nervi de la Brașov, Petrolul primește vizita Oțelului (meciul este programat duminică, de la 19:30)
  • Oțelul a câștigat etapa trecută în fața celor de la Pandurii, 1-0

Mutu și Compania au ratat startul în sezonul de primăvară, iar remiza de la Brașov (1-1) i-a provocat lui Cosmin Contra a reacție nervoasă: „Am ieșit din lupta pentru titlu”. Cu toate acestea, antrenorul a fost contrazis de jucătorii lui: Mutu și Pecanha sunt între cei care susțin că „lupii” se vor bate până la final cu Steaua și Astra.

Pentru Petrolul urmează un nou meci tare: Oțelul a câștigat cu Pandurii și arată că este în revenire de formă. Contra își mobilizează jucătorii: „Avem nevoie de victorie ca de aer”

„Sunt necesare ca aerul cele trei puncte, în primul rând pentru încrederea jucătorilor. Echipa s-a schimbat mult în bine de la venirea lui Lienen. Un antrenor cu mare experiență. Cu Pandurii au făcut o risipă de efort foarte mare. Au o organizare bună și dau dovadă de agresivitate. Mă aștept să fie motivați. La lotul pe care îl are Galați ar merita să fie mult mai sus în clasament„, a spus Cosmin Contra la Dolce Sport.

Criticați pentru relaxarea din finalul meciului de la Brașov, „lupii” sunt avertizați încă o dată: „Au dat dovadă de superficialitate”

„Ne doream foarte mult să începem bine acest an. Din păcate am fost foarte naivi la meciul cu FC Brașov, am pierdut puncte în ultimele minute. Am avut două-trei zile foarte grele, cu băieții supărați. Și-au dat seama că au dat dovadă de superficialitate. Avem jucători de valoare, jucători care pot face diferența. Trebuie să fim mai atenți”, a mai spus antrenorul Petrolului.

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…