Un fost președinte de la Dinamo își pune mâinile în cap după umilința cu Viitorul: „A fost o echipă oarecare! E jenant!”

Un fost președinte de la Dinamo își pune mâinile în cap după umilința cu Viitorul: „A fost o echipă oarecare! E jenant!”
  • Publicat:

Constantin Anghelache (75 de ani), fost președinte la Dinamo, a criticat dur prestația echipei din „Ștefan cel Mare”, după eșecul rușinos cu Viitorul, scor 0-5.

Dinamo și Viitorul s-au întâlnit în „Ștefan cel Mare”, în cadrul etapei cu numărul 25 din Liga 1, iar constănțenii lui Mircea Rednic s-au distrat pe teren și au învins cu 5-0.

Deși Dinamo strălucește la capitolul suporteri, echipa nu s-a putut ridica la nivelul implicării acestora și a trăit o seară neagră în fața fostului antrenor.

Constantin Anghelache, după Dinamo – Viitorul 0-5

„Dacă n-ai conducere, lot structurat și omogen, dacă n-ai atitudine, nu poți să ajungi decât în situația asta! Glumind sau neglumind, pot spune că patru dintre cele cinci goluri primite de Dinamo sunt autogoluri. Dinamo nu are apărare! Toți spun că a lipsit Puljic, dar să nu uităm că Puljic a făcut 3 penalty-uri prin care s-au pierdut alte partide. Problema e că echipa e dezorganizată, și-a pierdut orice urmă de entuziasm. A arătat ca o echipă fără nicio idee de joc. Dinamo a fost o echipă oarecare!

Echipa n-a avut atitudine! E jenant pentru palmaresul lui Dinamo, pentru numele echipei și mai ales pentru ce fac cei din galerie. Poate că se vor strânge banii pentru licență, dar echipa nu arată în niciun fel. Nu așa se pune problema la un club.

Au venit doi, trei jucători care n-au nicio legătură cu jocul lui Dinamo. În orice caz, Dinamo traversează cea mai grea perioadă din toate timpurile și tare mă tem că de aici nu se va ieși ușor”, a spus Constantin Anghelache, pentru GSP.

Gigi Mulțescu și Cornel Dinu, soluția pentru Dinamo

În urmă cu câteva zile, fostul șef al Centrului de Copii și Juniori de la Dinamo, Gabi Răduță, a anunțat, în exclusivitate pentru ProSport, că soluția salvării clubului este deja în propria curte. Acesta s-a referit la Gheorghe Mulțescu și la Cornel Dinu.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce blonda a anunţat relaţia!
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce…
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen