Constănțenii nu se înghesuie să o vadă pe Steaua!** 600 de bilete vândute în prima zi

Constănțenii nu se înghesuie să o vadă pe Steaua!** 600 de bilete vândute în prima zi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Microbiștii constănțeni nu s-au înghesuit la casele de bilete în primele ore în care au fost puse în vânzare biletele pentru partida Viitorul – Steaua, de duminică, ora 21.30. Dacă în alte orașe s-au văzut suporteri care s-au călcat în picioare pentru a o vedea pe Steaua, la Constanța nu a fost cazul. Mai mult, oficialii clubului constănțean au anunțat că, până la ora 15.00, ieri, nu vânduseră decât 600 de bilete.

Lipsa de interes a constănțenilor poate fi pusă pe seama prețurilor biletelor, destul de mari pentru un oraș care încearcă să se reacomodeze la Liga I, după ani buni petrecuți cu fotbalul din eșalonul secund.

Prețurile biletelor pentru meciul de duminică dintre Viitorul și Steaua sunt: 40 lei – tribuna I, 25 lei – tribuna a II-a și 15 lei – peluză. Partida se dispută pe „Stadionul Farul”, iar biletele vor fi puse în vânzare până la ora jocului, dacă nu se vor epuiza.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Și-au bătut joc de Dembele. Cum a fost ironizat și Araujo, după ce a fost eliminat de Kovacs. Cele mai tari memeuri
Și-au bătut joc de Dembele. Cum a fost ironizat și Araujo, după ce a fost eliminat de Kovacs. Cele mai…
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte? Plătesc bine
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte?…
Cum s-a schimbat viața
Cum s-a schimbat viața "europenilor" din Siliștea Gumești, după aderarea la UE: "Noi avem nici 100 de euro pensie. Ăia…
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape de copiii săi
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape…
INTERZIS total pentru cei care stau la APARTAMENT. Regula obligatorie pentru ziua de 1 Mai
INTERZIS total pentru cei care stau la APARTAMENT. Regula obligatorie pentru ziua de 1 Mai
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Dinamo Bucureşti şi UTA Arad, iertate de Comisia de disciplină a FRF. Când revin fanii la stadion?
Dinamo Bucureşti şi UTA Arad, iertate de Comisia de disciplină a FRF. Când revin fanii la stadion?
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din peisaj”
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din…