„Conducătorii de club ar trebui să fie modele de moralitate, dar nu-i așa!” TU CE CREZI?

  • Publicat:

Șeful Școlii Federale de Antrenori, Mircea Rădulescu, a comentat apariția în presă a stenogramelor în care Gigi Becali și alți conducători din fotbalul românesc folosesc un limbaj suburban referindu-se la meciurile din Liga 1.

Fostul selecționer a spus că nu poți avea pretenții de la oamenii care vorbesc în acest hal, dar că din păcate ei conduc cluburile. De asemenea, Mircea Rădulescu a mai spus că investiția în fotbal nu le dă dreptul acestor oameni să se comporte așa. Tehnicianul a concluzionat că este bine că au fost publicate aceste stenograme.

"Aceste stenograme au partea lor de bine și partea lor de rău. Scot în evidență niște realități peste care nu ai cum să treci. De exemplu, vocabularul unor oameni de la care nu ai pretenții, iar acești oameni sunt în conducerea cluburilor. În viitor, vor trebui să fie mai atenți cum se exprimă în public sau la telefon, pentru că oamenii sunt cu ochii pe ei. Noi vrem să credem că sunt niște modele de urmat, în sensul moralității, dar nu este așa. Noi vrem ca acești oameni să aibă un anume comportament, să fie modele de urmat. Nu ne încălzește nimic ca, pe deoparte, să investească în fotbal, iar pe cealaltă, să se comporte așa. Cred că în fotbalul occidental, oamenii sunt mai calculați, se gândesc la imaginea lor, la ceea ce urmăritorii vor ca ei să reprezinte. Este bine că au fost date în vileag stenogramele", a spus Mircea Rădulescu la sptfm.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri de cuțit. Ce a mărturisit în fața sediului de poliție, în ziua în care Andreea a fost condusă pe ultimul drum
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Va deveni INTERZIS PRIN LEGE. Decizia se pregătește acum în ROMÂNIA. E un gest iubit de mulți
Va deveni INTERZIS PRIN LEGE. Decizia se pregătește acum în ROMÂNIA. E un gest iubit de mulți
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup