Condescu:”Mircea Sandu a promis că va analiza dosarul pandurilor”

Condescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele clubului Pandurii, Marin Condescu, a discutat situația creată, după cele două memorii depuse de clubul gorjean la Comisia de Disciplină și Comisia de Apel, cu președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu.

Oficialul de la Pandurii s-a întâlnit cu președintele FRF la meciul amical al naționalei României cu Muntenegru, Mircea Sandu promițând că va analiza situația de la meciul cu FC Vaslui și va da un răspuns celor de la Pandurii.

Am fost la meciul cu Muntenegru al României aseară și acolo m-am întâlnit cu președintele Mircea Sandu. Dânsul a fost plecat din țară și nu cunoștea exact situația în acest caz așa că i-am adus la cunoștință tot ce s-a întâmplat pentru că nu a fost informat asupra acestei situații. Am lăsat la registratură toate documentele necesare și rămâne ca în 24 de ore să primim un răspuns. Ne-a promis că va analiza dosarul referitor la această situația și va da o rezoluție referitoare la cine trebuie să sesizeze Comisia de Disciplină. Acest lucru se va întâmpla luni când vom decide și noi ce avem de făcut în continuare”, a declarat Marin Condescu.


Președintele pandurilor crede că s-a făcut un pas înainte totuși prin faptul că la Comisia de Apel s-a recunoscut că FC Vaslui a folosit mai mult de cinci jucători extracomunitari:

„Cel mai important lucru pentru noi în acest caz este hotărârea Comisiei de Apel care ni s-a comunicat deja și prin care se recunoaște faptul că FC Vaslui a folosit în meciul cu Pandurii mai mult de cinci jucători extracomunitari în meciul cu noi. Noi în termen de zece zile aveam posibilitatea de a ne adresa forului următor care este TAS-ul. Acum, toată lumea este conștientă că s-au încălcat regulamentele și rămâne să vedem cine este în măsură să sesizeze comisiile.

Comisia de Apel a FRF a răspuns cu un fax transmis clubului Pandurii hotărârea prin care s-a respins apelul dar s-a admis faptul că FC Vaslui a încălcat regulamentele FRF.

Analizând dosarul, Comisia de apel a reținut ca incontestabilă participarea în același timp pe teren a unui număr de șase jucători extracomunitari din partea echipei din Vaslui la meciul cu Pandurii din data de 26.04.2008, situație care contravine dispozițiilor art.13.7.2, lit. a din ROAF. Conform ROAF, sesizarea unei astfel de abateri se face pe de o parte din oficiu, de către FRF / LPF, iar pe de altă parte, de către cluburile interesate, prin intermediul contestării” se arată în hotărârea comisiei conduse de Doru Viorel Ursu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…