Comparația tehnicienilor!** Oleg cu spectacolul, Oli cu trofeele

Comparația tehnicienilor!** Oleg cu spectacolul, Oli cu trofeele
  • Publicat:
  • Actualizat:

După demisia lui Oleg Protasov de la FC Rostov, suporterii
steliști au fost puși deja de către presă în postura de a alege pe
cine vor antrenor în sezonul viitor. Olăroiu este deja în anturajul
echipei, dar roș-albaștrii se gândesc cu nostalgie la perioada de
iureș ofensiv din scurtul mandat al lui Protasov. Cine este mai
potrivit (altfel sigur ambii sunt costisitori din punct de vedere
salarial) încercăm să descifrăm mai jos.

Steaua cu
Protasov

PLUSURI
1. L-a reprofilat pe Dică definitiv ca al doilea atacant, acesta
oferind cel mai bun randament pe acest post.
2. L-a titularizat constant pe Goian, pentru asta urcându-l pe
Rădoi la mijloc și „spărgând” un cuplu de stoperi ce părea
impenetrabil, Rădoi – Ghionea.
3. A calificat echipa în grupele UEFA, după ce a eliminat-o pe
Valerenga.
4. A dus Steaua în primăvara europeană de pe primul loc, într-o
grupă cu Lens, Sampdoria, Hertha Berlin și Halmstaad. Nu a primit
niciun gol.

MINUSURI
1. Steaua a pierdut primul trofeu, Supercupa României, în fața
eternei rivale, Dinamo, 3-2.
2. Roș-albaștrii au fost eliminați din Cupa României de Rapid II,
practic echipa de tineret-rezerve a Rapidului.
3. Steliștii ratează calificarea în grupele Ligii Campionilor,
fiind eliminați de Rosenborg, o echipă aflată mai aproape de
retrogradare în liga internă și antrenată de Per-Mathias Hogmo,
fostul selecționer al naționalei feminine de fotbal a Norvegiei. În
meciul retur, antrenorul ucrainean a luat câteva decizii tactice
falimentare: folosirea lui Boștină ca al doilea atacant,
titularizarea lui Neșu ca mijlocaș stânga și lăsarea lui Goian pe
banca de rezerve, deși era avertizat că nordicii aveau jucători cu
gabarit impresionant.
4. În ultima etapă a turului aveau nevoie de o victorie acasă cu FC
Vaslui pentru a deveni „campioni de toamnă”, iar moldovenii erau la
ani-lumină de ceea ce sunt acum. Nu au reușit decât un egal și au
terminat după Dinamo.
5. În două întâlniri cu rivala tradițională, Dinamo, Protasov nu a
reușit să câștige niciun meci. În campionat, în Ghencea, a condus
cu 2-0, dar în final s-a terminat 2-2.

Steaua cu
Olăroiu


PLUSURI

1. Steaua a jucat semifinala Cupei UEFA, echipa „defensivului”
Olăroiu înscriind șase goluri în deplasările cu Heerenveen și Betis
Sevilla.
2. La finalul sezonului, roș-albaștrii au câștigat
campionatul.
3. Au câștigat Supercupa României, învingând-o pe Rapid.
4. Steaua s-a calificat după zece ani în grupele Ligii Campionilor,
eliminând Standard Liege, „defensivul” Olăroiu înscriind două
goluri în deplasare, iar debutul în Ligă consemnând patru goluri
marcate de roș-albaștri în deplasarea de la Kiev.
5. Steliștii s-au calificat pentru a treia oară consecutiv în
primăvara europeană, dar în premieră provenind din grupele Ligii
Campionilor.

MINUSURI
1. A ratat calificarea în finala UEFA, deși o conducea pe
Middlesbrough cu scorul general de 3-0.
2. A încasat nu mai puțin de 11 goluri în grupele Ligii
Campionilor.
3. A ratat toate trofeele puse în joc în al doilea sezon „de
domnie”.

Articol de: Marian
TUDOR

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…