Coman: „Îi dedicăm victoria lui Copos”

Dani Coman, a ținut să dedice victoria obținută cu greu în fața celor de la Unirea Urziceni, fostului acționar majoritar, George Copos, drept cadou de ziua lui. „Îi dedicăm victoria domnului Copos. Sper ca în continuare să avem numai victorii. Am început mai demult să câștigăm, dar nu am fost lăsați să continuăm. Am prieteni și la Steaua și la CFR, vreau să rămân neutru. Nu mă sperie cele patru goluri date de Dinamo, am încredere în colegii mei că vom câștiga în Giulești. Cred că suntem cei mai buni, noi nu ne pricepem la butoane. Noi jucăm fotbal și atât." a încheiat goalkeeperul Rapidului.
Coman: „Îi dedicăm victoria lui Copos"

Dani Coman, a ținut să dedice victoria obținută cu greu în fața celor de la Unirea Urziceni, fostului acționar majoritar, George Copos, drept cadou de ziua lui.

„Îi dedicăm victoria domnului Copos. Sper ca în continuare să avem numai victorii. Am început mai demult să câștigăm, dar nu am fost lăsați să continuăm. Am prieteni și la Steaua și la CFR, vreau să rămân neutru. Nu mă sperie cele patru goluri date de Dinamo, am încredere în colegii mei că vom câștiga în Giulești. Cred că suntem cei mai buni, noi nu ne pricepem la butoane. Noi jucăm fotbal și atât.” a încheiat goalkeeperul Rapidului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]