Clubul Rapid atacă fanii Stelei!** „De la huliganism, la tentativă de omor!”

Redactor:
Bitescu Wili
Clubul Rapid atacă fanii Stelei!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Întru-un comunicat postat pe site-ul oficial, clubul Rapid
susține că fanii Stelei prezenți la meciul cu Rapid din Cupa
României au pus în pericol integritatea fizică a spectatorilor.

„Acum trei ani, în Ghencea, i-au spart capul lui
Bozovic, căruia i-au „adresat” un șurub bine țintit, dispărut
ulterior când a fost vorba despre el ca probă în dosarul de la
Comisia de Disciplină. Apoi, în Giulești, au expediat, din sectorul
de la tribuna I, de sub un imens banner, câteva proiectile care au
explodat în tribuna oficială, atentând la siguranța oamenilor
printre care se aflau inclusiv copii și femei!

Ultimul episod s-a repetat aseară, când, printre alte
„memorabile fapte de vitejie”, au periclitat din nou integritatea
corporală a spectatorilor de la tribuna oficială a Giuleștiului. Și
pentru acest lucru, dar și pentru aruncarea în teren a petardelor,
fumigenelor și a bețelor de steaguri (colectate, apoi, sârguincios,
de către jucătorii Stelei) sau tentativele de a pătrunde în teren
prin escaladare gardurilor de protecție, galeria oaspete a fost
evacuată din stadion după doar 10 minute de joc. Partida a fost
întreruptă timp de nouă minute, până când forțele de ordine i-au
scos din stadion pe cei aproape 400 de huligani și i-au transportat
la mai multe secții de Poliție, unde au fost amendați și au primit
interdicții, pe diferite perioade, de a mai intra pe arenele
sportive.

„Plăcerea” morbidă a suporterilor steliști de a strica
orice spectacol sportiv (mă rog, ceea ce ar trebui să fie așa
ceva…), chiar și la ei acasă, în Ghencea, a depășit orice limită.
Ajutați și de indulgența de neînțeles a forțelor de ordine, la
controlul corporal obligatoriu, au ajuns să devină un adevărat
blestem al omului simplu, dornic să vadă doar fotbal, și nu aceste
spectacole grotești. O fi în stare cineva să înțeleagă dramatismul
situației și să ia, în fine, măsurile necesare?”

Sursa: www.fcrapid.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele