Clubul Pandurii i-a reziliat contractul lui Doru Bratu

Clubul Pandurii i-a reziliat contractul lui Doru Bratu
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Transferat în iarna lui 2013 de la Steaua la Pandurii, Doru Bratu a rămas fără echipă, după ce trupa gorjeană a decis să renunțe la serviciile sale

Economie de 300.000 de euro cu Bratu

Clubul Pandurii i-a reziliat contractul fundașului transferat iarna trecută de la Steaua, Doru Bratu. Conform președintelui Mihai Prunariu, gruparea pe care o conduce a făcut o economie de 300.000 de euro prin îndepărtarea lui Bratu, care mai avea contract pe încă 2 ani cu Pandurii.  

6 fotbaliști au transferat până acum cei de la Pandurii: Răduț (Steaua), L. Iorga (Astra), Shalaj (Lugano), M. Roman  și S. Pană (Săgeata) și C. Pîrvulescu (CSM Râmnicu Vâlcea).

Becali: „Va fi la nivelul lui Chiricheș”

Adus de Reghecampf la Steaua în vara lui 2012, Doru Bratu a fost privit de la început cu neîncredere de către fanii Stelei. Totuși, la acea dată patronul Gigi Becali dădea asigurări că a pus mâna pe o adevărată „perlă”.

„Reghe mi-a zis că avem un fundaș la fel de bun ca Chiricheș. E vorba despre Doru Bratu. Mare noroc am avut că l-am luat pe Bratu! Îi dau doar două mii de euro pe lună, iar Reghecampf crede că va ajunge în curând la nivelul lui Chiricheș”, spunea Gigi Beclali despre Bratu în 2012, la scurt timp după transferul fundașului la Steaua.

Bratu nu a reușit însă să confirme încrederea acordată și a părăsit Steaua după un an și șase luni în care a evoluat de doar trei ori în tricoul roș-albaștrilor. A ajuns la Pandurii, însă nici aici nu s-a putut impune, iar acum se vede nevoit să-și caute echipă. Chiar și așa, Bratu își poate trece în CV două tituri de campion cu Steaua, cucerite în cele două sezoane în care a făcut parte din lotul trupei din Ghencea.

3 meciuri oficiale a jucat Doru Bratu pentru Steaua, în perioada iunie 2012 – decembrie 2013

Doru Bratu a evoluat la Pandurii doar în 4 jocuri de când a fost adus de la Steaua

Îl vor pe Nistor

Echipa lui Petre Grigoraș e aproape să-și încheie stagiul de pregătire din Austria, unde în ultimele două jocuri amicale, gorjenii au reușit să învingă cu 3-1 pe FK Velez Mostar (Bosnia) și  cu 3-0 pe Pecsi MFC (Ungaria). Clubul Pandurii a înaintat o ofertă de împrumut clubului Evian pentru a-l împrumuta gratis pe Nistor, așa cum s-a întâmplat și în returul ediției trecute de campionat, urmând ca gorjenii să-i suporte o parte din salariu. E singurul jucător pe care Grigoraș îl mai așteaptă la echipă. Nistor e de acord să revină sub comanda lui Grigoraș, dacă Evian și gruparea gorjeană se vor pune de acord.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Transformare spectaculoasă a iubitei lui Laurenţiu Reghecampf! Corina Caciuc a uluit pe toată lumea
Transformare spectaculoasă a iubitei lui Laurenţiu Reghecampf! Corina Caciuc a uluit pe toată lumea
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
Sprijin de 330 LEI LUNAR în România. Decizia oficială anunțată azi, 29 martie
Sprijin de 330 LEI LUNAR în România. Decizia oficială anunțată azi, 29 martie
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup