Circuitul banilor murdari din Liga I, dezvăluit de DNA

Circuitul banilor murdari din Liga I, dezvăluit de DNA
  • Publicat:
  • Actualizat:

Liga I s-a transformat între timp în Liga DNA. Gluma pe care președintele LPF, Dumitru Dragomir, a făcut-o astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că nu ești om important dacă nu ai trecut pe la DNA, relevă un adevăr trist.

Procurorii DNA vor să dea o lovitură de imagine înaintea alegerilor și fac presiuni tot mai mari asupra celor 10 președinți de club și impresari care sunt implicați în cazul transferurilor de fotbaliști. Astfel, cluburile Dinamo, Rapid, Gloria Bistrița și Oțelul Galați au fost prejudiciate cu sume între 550 de mii de dolari și aproape 5,9 milioane de dolari, în cazul roș-albilor. De asemenea în urma nedeclarării sumelor reale, FRF a fost prejudiciată cu aproximativ 550 de mii de dolari, informează agenția NewsIn, citată de Cotidianul.

Majoritea tranferurilor se făceau prin intermediul paradisurilor fiscale, după care banii erau ridicați în numerar de către Victor Becali.

Iată detaliile celor 12 transferuri din perioada 1998-2005, investigate de procurorii DNA, așa cum sunt descrise în ordonanța prin care procurorii au început, în ianuarie, urmărirea penală împotriva celor 10 oamenil de fotbal.

Cazul Dulca
Transferul s-a realizat în ianuarie 1999, de la FC Rapid București la clubul sud-coreean Pohang Steelers. Potrivit actelor contabile ale clubului român, transferul s-ar fi făcut pentru 120.000 de dolari, însă, din documentele aflate la dosarul DNA, valoarea reală a transferului este de 600.000 de dolari. George Copos este acuzat de înșelăciune pentru că, deși știa suma reală de transfer, le-a prezentat o sumă diminuată membrilor CA,, procurându-și astfel un folos material injust și diminuând totodată veniturile clubului.


Cazul Arhire
Transferul de la Oțelul Galați la Pohang Steelers din Coreea de Sud a fost realizat în martie 1999. Potrivit documentelor aflate la procurori, oficial, în contabilitatea clubului Oțelul Galați figurează ca fiind primită pentru acest transfer suma de 150.000 de dolari, însă, conform datelor primite de procurori din Coreea de Sud, suma reală a fost de 700.000 de dolari. "Au înșelat clubul Oțelul Galați cu suma de 550.000 de dolari numiții Mihai Stoica și Sică Pușcoci, prin prezentarea ca adevărată a unei împrejurări mincinoase, săvârșind infracțiunea de înșelăciune", scriu procurorii DNA.

Cazul Contra
Jucătorul a plecat în iunie 1999 de la Dinamo la Deportivo Alaves în Spania. Suma regăsită de procurori în contabilitatea clubului Dinamo este de 800.000 de dolari. Din ordonanța DNA de începere a urmăririi penale și în conformitate cu rezultatele comisiei rogatorii trimise de Parchetul Special Anticorupție din Spania reiese că suma reală a fost de 1.812.500 de dolari, adică diferența nedeclarată de bani este de peste un milion de euro. "Au comis infracțiunea de înșelăciune în dauna clubului Dinamo București numiții Borcea Cristian și Becali Ioan, impresar, aceștia, prin acțiunile lor, păgubind atât clubul, prin neaducerea diferenței de 1.012.500 dolari cuvenitului Dinamo, cât și bugetul de stat, prin neînregistrarea venitului impozabil", se arată în aceeași ordonanță.

Cazul Ganea
A plecat de la Gloria Bistrița la VfB Sttugart, în iulie 1999, iar procurorii DNA au reținut că, împotriva reglementărilor cuprinse în Regulamentul Federației Internaționale de Fotbal Asociație (FIFA), președintele echipei bistrițene, Jean Pădureanu, a înstrăinat drepturile federative de transfer ale jucătorului off-shore-ului olandez Phoenix BV. Procurorii spun că, prin acest mecanism, din suma totală de 2.000.000 de dolari, care reprezintă contravaloarea transferului lui Ganea, 600.000 de dolari au fost înregistrați în contabilitatea clubului Gloria Bistrița, iar diferența ar fi fost obținută fraudulos de către Jean Pădureanu. Cel care, potrivit DNA, ar fi intermediat acest transfer făcut prin această modalitate ilegală este fostul impresar Ioan Becali. În ordonanța DNA de începere a urmăririi penale se reține că atât Pădureanu, cât și Becali ar fi comis infracțiunile de înșelăciune în dauna clubului Gloria Bistrița.

Cazul Codrea
Paul Codrea a plecat de la Dinamo la Genoa, în Italia, tot prin off-shore-ul olandez, Phoenix BV. Astfel, și în acest caz, încălcându-se prevederile FIFA, sub semnăturile lui Cristian Borcea și Mircea Stoenescu, s-ar fi înstrăinat drepturile federative de transfer ale lui Codrea către firma din Olanda pentru 20.000 de dolari. Ulterior, DNA a stabilit că administratorul acestei firme, avocatul olandez Johan Versulius, a primit 2.650.000 de dolari, reprezentând contravaloarea transferului lui Codrea la Genoa. Această sumă a fost virată, potrivit procurorilor, într-un off-shore din Insulele Virgine Britanice, după care, la ordinul lui Ioan Becali, banii au fost transferați în România și retrași în numerar de fratele acestuia din urmă, impresarul Victor Becali. "În acest fel, numiții Cristian Borcea, Stoenescu, Ioan Becali și Victor Becali au comis infracțiunile de înșelăciune în dauna clubului Dinamo București în cuantum de 2.630.000 de dolari și spălare de bani", se arată în ordonanța DNA din ianuarie 2008.

Cazul Cernat
Jucătorul s-a transferat de la Dinamo București la Dinamo Kiev pentru 1.000.000 de dolari, doar jumătate din sumă ajungând la clubul din Ștefan cel Mare. Din nou s-a folosit ca intermediar firma Phoenix BV. Astfel, DNA reține că, deși Dinamo București era coproprietar cu Phoenix BV, Cristian Borcea a semnat contractul de transfer al lui Cernat la Dinamo Kiev în calitate de unic proprietar al jucătorului, iar în acest mod suma obținută a fost "spălată". Procurorii arată că în această combinație mai apare ca interpus un off-shore din Insulele Virgine Britanice, Tierney Internațional Ltd, prin intermediul căruia banii au ajuns la bănci din România, de unde, din ordinul lui Ioan Becali, au fost ridicați în numerar de Victor Becali, de asemenea impresar.

Cazul Mara
Bogdan Mara a plecat în 2001 de la Dinamo București la Deportivo Alaves din Spania. "Intermediarul transferului a fost firma Bedrijskundig Adviesbureau A.L. Van Duivenboden B.V., administrată de avocatul Johan Versulius, care a primit suma de 200.000 de dolari din totalul sumei de 1.200.000 de dolari încasate de la clubul spaniol în urma transferului. Și în acest caz, printr-un memorandum semnat de Borcea Cristian, firma lui Johan Versluis a încasat 200.000 USD, fără a avea nici o participare efectivă la transferul sus-menționat", se arată în ordonanța DNA. În legătură cu acest transfer, DNA susține că Cristian Borcea și Ioan Becali ar fi săvârșit infracțiunile de înșelăciune în dauna clubului Dinamo de 200.000 de dolari și spălare de bani.

Cazul Mitea
Transferat de la Dinamo la Ajax în 2003, Nicolae Mitea nu a adus nici un ban la bucureșteni, Cristi Borcea semnând un document prin care jucătorul era cedat gratis. Conform DNA, Ajax a plătit însă 720.000 de euro firmei deținute de frații Becali.

Cazul Sînmărtean
Jucător transferat, în august 2003, de la Gloria Bistrița la Panathinaikos Atena. Procurorii au stabilit că, în acest caz, președintele clubului Gloria, Jean Pădureanu, a cedat 50% din drepturile federative de transfer ale jucătorului către firma interpusă Intermark Internațional din Rotterdam, Olanda, administrată de același Johan Versluis. Pentru toate cele arătate în legătură cu transferul lui Sînmărtean, DNA susține că Victor Becali, Gheorghe Popescu și Jean Pădureanu ar fi comis infracțiunile de înșelăciune în dauna clubului Gloria Bistrița de 300.000 de euro, evaziune fiscală prin ascunderea sumei reale a transferului și spălare de bani.

Cazul Bratu
Bratu a plecat de la Rapid București la Galatasaray Istanbul în septembrie, transferul fiind intermediat de Ioan Becali. DNA a stabilit că suma reală de transfer a fost de 2.750.000 de dolari, iar în contabilitatea clubului Rapid apar doar 630.000 de dolari, clubul fiind păgubit deci cu diferența de 2.120.000 de dolari. Pentru transferul acestui jucător, anchetatorii îi acuză pe Gheorghe Copos, Gheorghe Popescu și pe Ioan Becali de înșelăciune în dauna clubului Rapid și evaziune fiscală prin ascunderea sumei reale.

Cazul Alexa
Pentru transferul de la Dinamo București la Guoan Beijing în China, realizat în iunie 2004, a fost folosită tot o firmă a avocatului olandez Johan Versluis, Pyralis. Contractul de transfer al lui Alexa a fost semnat de Gheorghe Nețoiu, acesta încasând suma de totală de 730.000 de euro, din care a virat suma de 403.000 de dolari, adică 55,2%, către firma avocatului olandez.

Cazul Mihalcea
Mihalcea a plecat de la Dinamo București în iunie 2005, fiind transferat la Chunam Dragons în Coreea de Sud. Pentru transferul atacantului Adrian Mihalcea, procurorii îi acuză pe Ioan Becali și pe Cristian Borcea de săvărșirea infracțiunilor de înșelăciune, evaziune fiscală și spălare de bani.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele