Cine se mai uită la fotbalul din Liga 1? Derby-ul Steaua – Petrolul, mai puțin urmărit la TV decât reluările de la „Vacanța Mare”

Cine se mai uită la fotbalul din Liga 1? Derby-ul Steaua - Petrolul, mai puțin urmărit la TV decât reluările de la
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sumele uriașe, de ordinul zecilor de milioane de euro pe an, pe care televiziunile le plătesc pentru a avea drepturile de difuzare ale jocurilor din Liga 1 au din ce în ce mai puțină justificare în plan economic. Startul Ligii 1 din acest sezon a adus, sâmbătă seară, o partidă cu potențial foarte mare de a strânge o audiență, dar care a dezamăgit. Potrivit Pagina de Media, partida televizată de Antena 1 a avut o audiență de 629.000 de persoane la nivel național (3,4 puncte de rating) fiind depășită de programele difuzate simultan de ProTV (filmul Invadarea lumii: Bătălia Los Angeles – 743.000 telespectatori) și Kanal D (Noră pentru Leana, Vacanța Mare – 733.000 telespectatori). 

Sursa citată precizează faptul că nu se poate spune câți spectatori au urmărit meciul pe DigiSport, canal care nu este monitorizat și care a fost inclus în calcul alături de alte canale nemonitorizate într-o categorie – „alții” – care a adunat 1,34 milioane de telespectatori.

Și pe Național Arena atmosfera a fost dezolantă: 5500 de spectatori anunțați oficial

Interesul scăzut pentru fotbalul românesc a fost ilustrat și de prezența modestă a spectatorilor pe cel mai mare stadion din România. Potrivit anunțului oficial, la jocul dintre Steaua și Petrolul au asistat numai 5500 de spectatori, o mare parte dintre aceștia fiind în galeria deplasată de ploieșteni la meci. Chiar dacă asistența redusă este o urmare a faptului că Liga 1 a început mai devreme decât în ultimii ani și o bună parte a iubitorilor de fotbal sunt în concedii, campioana suferă din punct de vedere financiar din acest motiv. Steaua plătește circa 30.000 de euro pentru închirierea unui singur inel de pe Național Arena și, potrivit mărturisirii lui Valeriu Argăseală, este nevoie de o asistență de cel puțin 20.000 de spectatori pentru a acoperi cheltuielile de organizare.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
România demolează Austria. Anunțul a venit chiar azi, 19 aprilie: Greu, dar am obținut
România demolează Austria. Anunțul a venit chiar azi, 19 aprilie: Greu, dar am obținut
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen