Chivu a ajuns din întâmplare la Ajax. „Scouterii olandezilor veniseră pentru Stoican”

Autor: Valentin Nastaila Publicat: 03 Apr. 2014, 10:53 Actualizat: 03 Apr. 2014, 10:54 Liga 1

Cristi Chivu s-a retras din activitate după o carieră impresionantă în care a câștigat trofee cu Ajax, AS Roma sau Inter Milano. Ascensiunea fostului căpitan al naționalei a început în 1999 o dată cu transferul la Ajax Amsterdam.

Vali Ciucur, fost coechipier cu Chivu la CSM Reșița și Universitatea Craiova, precizează că acesta a ajuns din întâmplare la gruparea olandeză. Scouterii „Lăncierilor” veniseră de fapt să-l urmărească pe Flavius Stoican, actualul antrenor al lui Dinamo, dar Chivu a fost cel care le-a atras atenția.

„În 1999, scouterii de la Ajax veniseră pentru Stoican, la un meci Astra Ploiești – Știința 2-2. S-a jucat pe ploaie, era mocirlă, iar lui Flavius nu i-a ieșit. În schimb, a impresionat Chivu: a băgat ‘materiale’, avea și tehnică, viziune, i-a cucerit pe ‘lăncieri’. Se poate spune că a ajuns la Ajax din întâmplare. El a avut noroc în viață! Eu, în 2000, trebuia să merg în Arabia Saudită. Am făcut accident de mașină, am fost și în comă. Adio”, a declarat Ciucur pentru Libertatea.

Ciucur mai precizează și că atât el cât și Chivu ar fi trebuit să ajungă la Rapid în 1998, dar în cele din urmă au fost cedați la Universitatea Craiova.

„Ne-a vrut Rapidul! Însă, în interesul clubului, am fost trimiși în Bănie. Pe mine s-au luat 250.000 de dolari, pe el – 200.000, bani mulți”, a mai declarat Ciucur.

Autor: Valentin Nastaila Publicat: 03 Apr. 2014, 10:53 Actualizat: 03 Apr. 2014, 10:54 Liga 1
Pe aceeași temă
Dezvăluire-ȘOC în showbiz! Vedeta s-a căsătorit VIRGINĂ la 27 de ani
Dezvăluire-ȘOC în showbiz! Vedeta s-a căsătorit VIRGINĂ la 27 de ani
VIDEO Unde dai, acolo crapă: geamurile noii maşini Tesla au fost sparte în timpul prezentării
VIDEO Unde dai, acolo crapă: geamurile noii maşini Tesla au fost sparte în timpul prezentării
Este OFICIAL! A intrat in vigoare LEGEA asteptata de o multime de romani
Este OFICIAL! A intrat in vigoare LEGEA asteptata de o multime de romani
O poliţistă a intrat într-un club din Alba Iulia. Ce a urmat după aceea e ULUITOR / Scandalul, filmat de camerele de supraveghere | VIDEO
O poliţistă a intrat într-un club din Alba Iulia. Ce a urmat după aceea e ULUITOR / Scandalul, filmat de camerele de ...
Mai tare decat TOT ce-a facut Tamas vreodata! Si-a mintit clubul ca e convocat la nationala si e de NEGASIT de 10 zile! Caz INCREDIBIL in fotbalul european
Mai tare decat TOT ce-a facut Tamas vreodata! Si-a mintit clubul ca e convocat la nationala si e de NEGASIT de 10 zile! Caz ...
Vestea BOMBĂ a zilei! Declarația unei amante aruncă în aer lumea mondenă!
Vestea BOMBĂ a zilei! Declarația unei amante aruncă în aer lumea mondenă!
Este CEL MAI LUXOS SUV german. Gigi Becali a pregătit deja avansul
Este CEL MAI LUXOS SUV german. Gigi Becali a pregătit deja avansul
VIDEO Momentul terifiant în care o femeie din Brazilia este împuşcată în mijlocul străzii. Care este motivul agresorului
VIDEO Momentul terifiant în care o femeie din Brazilia este împuşcată în mijlocul străzii. Care este motivul agresorului
Este oficial: După Ungaria, încă o ţară din Europa vrea să RENUNŢE la euro
Este oficial: După Ungaria, încă o ţară din Europa vrea să RENUNŢE la euro
Cum se AJUNGE la orgasm. Nu ţine nici de mărime, nici de... VIDEO
Cum se AJUNGE la orgasm. Nu ţine nici de mărime, nici de... VIDEO
Avertismentul ÎNFIORĂTOR despre WhatsApp. Ce se întâmplă de fapt când ai aplicaţia instalată pe telefon
Avertismentul ÎNFIORĂTOR despre WhatsApp. Ce se întâmplă de fapt când ai aplicaţia instalată pe telefon
Mădălina Ghenea, lovită din plin. Un fotbalist italian face dezvăluiri despre româncă
Mădălina Ghenea, lovită din plin. Un fotbalist italian face dezvăluiri despre româncă
Iohannis a decis! Legea a fost introdusă în Monitorul Oficial
Iohannis a decis! Legea a fost introdusă în Monitorul Oficial
Anamaria Prodan, ATAC fără precedent la Gică Hagi. Nimeni nu a mai îndrăznit să spună ASTA despre Rege până acum
Anamaria Prodan, ATAC fără precedent la Gică Hagi. Nimeni nu a mai îndrăznit să spună ASTA despre Rege până acum
Jurnalul unui bărbat căsătorit a doua oară şi, din nou, în prag de divorţ
Jurnalul unui bărbat căsătorit a doua oară şi, din nou, în prag de divorţ
Doliu URIAS! S-a STINS. Nu s-a mai putut face NIMIC pentru el...
Doliu URIAS! S-a STINS. Nu s-a mai putut face NIMIC pentru el...
Top 30 - Vedetele din România prinse făcând amor în public
Top 30 - Vedetele din România prinse făcând amor în public
Modul în care şi-a prins nevasta care îl înşela cu şeful ei i-ar putea aduce unui bărbat 15 ANI de închisoare. Totul a plecat de la o APLICAŢIE oferită de toate smartphone-urile moderne. Avocat: „Merită o medalie!”
Modul în care şi-a prins nevasta care îl înşela cu şeful ei i-ar putea aduce unui bărbat 15 ANI de închisoare. Totul ...
Cutremurător. Iată cine este tânăra de 29 de ani care a murit în blocul din Timişoara unde s-a făcut deratizare
Cutremurător. Iată cine este tânăra de 29 de ani care a murit în blocul din Timişoara unde s-a făcut deratizare
Cine va fi viitorul preşedinte al României. Carmen Harra face anunţul, după ce a prezis rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale
Cine va fi viitorul preşedinte al României. Carmen Harra face anunţul, după ce a prezis rezultatele primului tur al alegerilor ...
Carmen Brumă a ajuns la spital de urgență! Mircea Badea a fugit din emisiune la ea
Carmen Brumă a ajuns la spital de urgență! Mircea Badea a fugit din emisiune la ea
Bomba in showbiz! Au divortat oficial dupa 9 ani de mariaj. In urma cu doua luni, vedeta anunta ca este iar insarcinata. Pareau cel mai fericit cuplu
Bomba in showbiz! Au divortat oficial dupa 9 ani de mariaj. In urma cu doua luni, vedeta anunta ca este iar insarcinata. ...
A nascut! Fosta prezentatoare tv a devenit mamica pentru a treia oara. Si-a tinut sarcina ascunsa pana in ultimul moment
A nascut! Fosta prezentatoare tv a devenit mamica pentru a treia oara. Si-a tinut sarcina ascunsa pana in ultimul moment
REGELE SĂRĂCIEI a cumpărat 19 Rolls-Royce-uri pentru cele 15 soții ale sale. BONUS alte 120 de BMW-uri
REGELE SĂRĂCIEI a cumpărat 19 Rolls-Royce-uri pentru cele 15 soții ale sale. BONUS alte 120 de BMW-uri
FOTO. Loredana Groza nu se potoleşte! S-a fotografiat din nou în ipostaze care i-au aprins pe fani
FOTO. Loredana Groza nu se potoleşte! S-a fotografiat din nou în ipostaze care i-au aprins pe fani
FOTO! Popeye, bărbatul care și-a injectat ulei în brațe, a fost operat! Cum arată după ce au fost înlăturați mușchii mutanți!
FOTO! Popeye, bărbatul care și-a injectat ulei în brațe, a fost operat! Cum arată după ce au fost înlăturați mușchii ...
Oana Radu are un nou iubit, la 3 luni de când a murit logodnicul ei! Cine este norocosul
Oana Radu are un nou iubit, la 3 luni de când a murit logodnicul ei! Cine este norocosul
Regina Angliei, Elisabeta a II-a și Prințul Philip sărbătoresc 72 de la căsătorie
Regina Angliei, Elisabeta a II-a și Prințul Philip sărbătoresc 72 de la căsătorie