Chiricheș începe să-și revină! Reghe l-a motivat după o discuție față în față

Internaționalul de 23 de ani al Stelei este pe cale să treacă peste ratarea transferului la Tottenham Londra
Chiricheș începe să-și revină! Reghe l-a motivat după o discuție față în față

Internaționalul de 23 de ani al Stelei este pe cale să treacă peste ratarea transferului la Tottenham Londra

Reghecampf l-a îmbărbătat pe fundaș, spunându-i că în iarnă va ajunge la o echipă de calibru din Europa

Anunțat de steliști ca și vândut în Anglia, Vlad Chiricheș a rămas în Ghencea, deși Tottenham ar fi plătit opt milioane de euro. Vestea ratării acestui transfer l-a dărâmat psihic pe fundașul de 23 de ani, care s-a izolat în vestiar și cu greu mai intră în dialog cu restul echipei.

Joi și vineri, Vlad Chiricheș ar fi acuzat probleme medicale și nu s-a antrenat alături de colegi. Motivul se pare că ar fi fost altul: jucătorul a avut nevoie de câteva zile libere pentru a se putea liniști după ratarea mutării la Londra. De ieri, însă, Chiricheș a revenit la ședințele de pregătire, unde a purtat și o discuție cu Laurențiu Reghecampf: „Știu că e o situație dificilă pentru tine, dar trebuie să treci peste. Rămâi unul dintre cei mai buni jucători ai echipei, iar în iarnă sunt convins că o să pleci la o echipă și mai mare decât Tottenham”, ar fi fost mesajul antrenorului către elevul său.

Roma se interesează din nou de el

Și dacă Reghecampf a avut ocazia să vorbească cu Vlad Chiricheș, nu același lucru s-a întâmplat cu colegii săi. Niciun fotbalist roș-albastru nu a reușit să dialogheze cu fundașul de 23  de ani. „E afectat, nu mai are chef de nimic, nu vorbește cu nimeni, s-a izolat de tot grupul, face antrenamentul, după care pleacă repede acasă”, au spus și câțiva jucători pentru ProSport. Se pare că imediat ce transferul la Tottenham a picat, AS Roma ar fi intrat din nou pe fir, iar italienii ar dori să-l achiziționeze din această vară.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]