Chiacu a vrut să-i dea gol ca Maradona echipei de care aparține!** Reacția INCREDIBILĂ‚ după ce Tudor l-a prins „în fapt”

Fază inedită în minutul 25 al partidei Ceahlăul Piatra Neamț - Dinamo. Pe un atac al gazdelor, mingea a ajuns în banda stângă, la Garcia Lopez, care a centrat în careul advers. Văzând că balonul îl depășește, Hristu Chiacu a întins mâna și l-a trimis spre poarta lui Bălgrădean.
Chiacu a vrut să-i dea gol ca Maradona echipei de care aparține!** Reacția INCREDIBILĂ‚ după ce Tudor l-a prins "în fapt"

Fază inedită în minutul 25 al partidei Ceahlăul Piatra Neamț – Dinamo. Pe un atac al gazdelor, mingea a ajuns în banda stângă, la Garcia Lopez, care a centrat în careul advers. Văzând că balonul îl depășește, Hristu Chiacu a întins mâna și l-a trimis spre poarta lui Bălgrădean.

Centralul Alexandru Tudor a reacționat prompt, dictând henț și acordându-i mijlocașului cartonașul galben. Interesantă a fost însă reacția lui Chiacu, care a bătut cu pumnul în gazon de nervi imediat după fluierul lui Tudor, probabil nemulțumit că acesta a văzut hențul care a fost mai mult decât evident.

Hristu Chiacu este jucătorul lui Dinamo și este împrumutat în acest sezon la Ceahlăul Piatra Neamț.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]