CFR-ul mizează doar pe Liga I

Redactor:
George Stan
CFR-ul mizează doar pe Liga I
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR are probleme serioase de efectiv înaintea duelului cu echipa care are cea mai bună apărare din Liga I.

Brașovul a luat numai șase goluri în primele 13 etape, motiv de îngrijorare pentru cei din Gruia. În plus, echipa lui Răzvan Lucescu nu a pierdut niciun meci pe teren propriu în acest sezon. „Obiectivul principal este acum campionatul. Nu voi conta duminică pe Sousa și Tony, care sunt accidentați, și de asemenea pe Didi și Ruiz, care sunt nerefăcuți. Vom avea un adversar redutabil, care se apără foarte bine. Ei au forță de grup, nu individualități”, a zis antrenorul Maurizio Trombetta.

Președintele Iuliu Mureșan (foto) își face planuri pe termen lung. „Miza este acum mai mult pe campionat. Am vrut să mergem și-n optimile Ligii Campionilor, dar ne va fi foarte greu. Și la locul primăvara Cupei UEFA avem șanse minime. Trebuie să batem la Brașov și mai apoi în ultimele trei partide din acest tur, pentru a ne apropia de primul loc. Brașovul se apără foarte bine, are un antrenor priceput. Vrem să terminăm turul pe podium și vom reuși acest lucru”, a spus Mureșan.

Absent la duelul de la Brașov, din cauza unei rupturi de piramidă nazală, fundașul Andre de Sousa e conștient de importanța partidei. „Va fi greu, dar ne trebuie cele trei puncte pentru a ajunge din nou aproape de primul loc. Suntem obosiți, am jucat multe partide în ultimul timp”, a declarat acesta.

Culio: „Vreau să plec în Vest”

Argentinianul care a marcat două goluri pe „Olimpico” vrea ca în iarnă să se despartă de CFR. „Vom vedea în decembrie ce se va întâmpla. Eu aș vrea să plec în Vest. Am 25 de ani, trebuie să mă gândesc și la familia mea”, a declarat Culio. El este monitorizat de mai multe echipe din Spania și Italia.

Lucescu: „Este un meci normal“

Antrenorul lui FC Brașov, Răzvan Lucescu, este optimist înaintea partidei de azi. „Nu mă interesează că jucăm cu CFR-ul sau cu o altă echipă, eu la fel pregătesc meciurile. Am învățat că niciodată nu trebuie să subestimezi adversarul, oricare ar fi el“, a zis Lucescu. Acesta nu a pierdut niciun meci în acest sezon pe teren propriu.

Fabbiani, încă un gol!

„Căpcăunul”, care este împrumutat până în vară de la CFR la Newell’s Old Boys, a reușit ieri să marcheze unicul gol al echipei sale în meciul jucat în deplasare la Banfield, meci pierdut cu 2-1. Acesta a reușit egalarea în minutul 22, în urma unei acțiuni individuale. Diego Maradona, noul selecționer al Argentinei, a cerut zilele trecute informații șefilor de la Newell’s despre Fabbiani.

"În acest moment trebuie să ne concentrăm mai mult pe campionat. Regret că nu joc la Brașov" – Tony da Silva, fundaș CFR Cluj

6 goluri a primit Brașovul în primele 13 etape din acest campionat

6 rezultate consecutive de egalitate are formația lui Răzvan Lucescu

50 de mii de euro este prima pe care o vor lua clujenii dacă vor câștiga titlul


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe masa de Paşte
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe…
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!”
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare…
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3 mai 2024
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3 mai 2024
Euro falși în toată Europa. Banii care au fost falsificați: Nu trebuie să fii expert
Euro falși în toată Europa. Banii care au fost falsificați: Nu trebuie să fii expert
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Mărturii ale soldaților ucraineni care au fost nevoiți să se retragă din calea forțelor ruse. Au fost siliți să sape tranșee în toiul luptelor
Mărturii ale soldaților ucraineni care au fost nevoiți să se retragă din calea forțelor ruse. Au fost siliți să sape…
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era în ea. A povestit totul
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era…