CFR Cluj vrea un fotbalist din Liga 1 în această iarnă, însă clubul așteaptă banii pe el! Jucătorul s-a înțeles deja cu ardelenii

Redactor:
Călin Mnerie
CFR Cluj vrea un fotbalist din Liga 1 în această iarnă, însă clubul așteaptă banii pe el! Jucătorul s-a înțeles deja cu ardelenii
  • Publicat:

Aventura lui Roger Junior Rodrigues Ferreira cu UTA are șanse să se încheie în această iarnă. Mijlocașul brazilian a semnat cu CFR Cluj un contract ce se va derula începând cu 1 iulie, dar arădenii sunt deschiși la discuții pentru a-l lăsa pe „șeptarul” lui Balint să plece mai repede în Gruia.

Cu atât mai mult cu cât au transferat doi fotbaliști de bandă în această iarnă, pe nigerianul Otele și pe Dumitru Cardoso.

Apostu: „A fost legal și moral, UTA a înțeles că nu poate egala oferta CFR-ului”

Impresarul fotbalistului, Bogdan Apostu, a confirmat negocierile dintre cele două cluburi pentru a anticipa mutarea, doar că prima ofertă făcută de campioana României, de 50 de mii de euro, nu a fost luată în calcule de conducerea clubului.

„Dacă CFR va oferi suma pe care UTA o va accepta, Roger va pleca în această iarnă. Dacă nu, va rămâne. Am făcut un deal curat, toți conducătorii UTA-ei au știut despre el cu câteva zile înainte. Au înțeles și ei că nu pot egala oferta campioanei României, diferențele de bani sunt imense din toate punctele de vedere și mă refer la salariu, dar și suma dată la semnătură. Lucrurile au fost simple, a fost corect, moral și legal.

Așadar, Roger a semnat cu CFR începând cu 1 iulie, este dreptul lui. Am văzut multe reacții negative și nu le înțeleg. Anul trecut, Albu era în aceeași situație, se știa că nu va mai continua la UTA, a jucat până în ultimul moment. Reper, oferta pe care cei de la CFR au făcut-o a fost mult, mult mai mare decât oferta pe care putea să o susțină UTA. Și, așa cum a spus-o domnul Meszar mereu, dânsul preferă să păstreze echilibrul clubului decât să îl destabilizeze, indiferent despre ce jucător discutăm. Ca să închid subiectul, dacă oferta CFR-ului pentru a pleca Roger din iarnă nu este mulțumitoare și domnul Meszar și Balint consifderă că e mai bine ca el să rămână și să ajute, va rămâne”, a spus Apostu.

Balint: „Sunt convins că Roger își face treaba până în ultima zi a contractului la UTA”

Și Laszlo Balint a luat partea elevului său, pe care l-ar fi dorit și din vară în „alb-roșu”, dar – evident – înțelege faptul că UTA nu putea să rivalizeze cu CFR când vine vorba despre condițiile financiare oferite fotbalistului.

„Roger este profesionist, clubul UTA este profesionist. Au fost atâtea exemple în fotbalul european, inclusiv cu antrenori care au anunțat că pleacă cu multe luni înainte de finalul contractului. Suntem profesioniști și trebuie să ne facem datoria în fiecare zi, până în ultima zi a contractului. Și eu am fost prezentat la UTA cu două luni înainte de finalul contractului cu Metaloglobus. Am fost prezentat oficial, a doua zi am urcat în avion și m-am dus înapoi la Metaloglobus și mi-am făcut treaba cât am putut de bine, chiar dacă după două luni urma să merg la UTA.

În situația asta e și Roger, regulamentul i-a permis să semneze un alt contract, totul a fost legal și moral. Suntem profesioniști, sunt convins că Roger își face treaba până în ultima zi a contractului la UTA. Și eu și foarte mulți jucători avem contracte valabile până în vară, suntem profesioniști și ne respectăm meseria și acest club. Cu toții ne dorim spă avem performanțe cât mai bune”, a explicat antrenorul „Bătrânei Doamne”, care a mai spus că semnătura lui Roger pe contractul cu CFR nu a avut nimic în comun cu sosirea lui Dumitru Cardoso: „Dumi a fost o țintă, discuțiile au fost inițiate în decembrie. Indiferent de ce s-ar fi întâmplat cu Roger, toți din club l-am dorit pe Dumitru, mă bucur că putem să-l prezentăm acum”.

De luni, UTA are patru mijlocași laterali de valori apropiate, Miculescu, Roger, Otele și Cardoso, cu mențiunea că primii doi pot pleca în această iarnă. Primii doi pot pleca în această iarnă, doar că în cazul lui Miculescu suma de transfer cerută de UTA e mult mai mare, de cel puțin 1 milion de euro, pe când Roger ar putea ajunge rapid la CFR Cluj pentru 150 de mii de euro.

 

Călin Mnerie / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Regulă pentru toți proprietarii de terenuri din România. Legea spune foarte clar
Regulă pentru toți proprietarii de terenuri din România. Legea spune foarte clar
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen