CFR Cluj visează la Europa League, dar clubul a ajuns să aibă din nou datorii de două milioane de euro. Scenariu negru: Paszkany poate băga clubul în insolvență

Redactor:
Daniel Lup
CFR Cluj visează la Europa League, dar clubul a ajuns să aibă din nou datorii de două milioane de euro. Scenariu negru: Paszkany poate băga clubul în insolvență
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Viitorul echipei din Gruia este în continuare incert. Pentru că nu are bani cash să susțină echipa, Arpad Paszkany ar putea să bage clubul în insolvență.
  • Există și o variantă foarte optimistă acum, mai ales în rândul fanilor: Dinamo să nu primească licența pentru cupele europene și să joace CFR în Europa League.

Situația în Gruia se anunță mai mult decât dificilă sezonul viitor. CFR Cluj a luat pe ultima sută de metri licența, după ce Arpad Paszkany a vândut un teren de antrenament aproape de un spațiu comercial și a achitat la finalul lunii martie peste 2,5 milioane de euro către jucători, foști componenți ai clubului și impresari. Șeful din Gruia a plătit salariile până pe 31 decembrie, condiție esențială pentru primirea licenței. De asemenea, clubul nu mai figura cu nicio datorie până la finalul anului.

Cheltuieli lunare de peste 500.000 de euro

În ultima lună și jumătate, Paszkany nu a mai virat însă niciun euro și așa s-a ajuns ca echipa să aibă din nou datorii de peste două milioane de euro. CFR cheltuie peste 500.000 de euro lunar în acest moment, asta deoarece la echipă mai sunt mulți jucători cu salarii mari. „Am moștenit salariile de când jucam în Liga Campionilor, iar acum le plătim fără rost. Vom reduce substanțial bugetul pentru sezonul viitor și se vor mișcora salariile”, a spus Iuliu Mureșan după meciul cu Brașov.

Salvarea poate veni de la Dinamo

În acest moment, situația din Gruia este cu un semn mare de întrebare. Paszkany nu și-a anunțat colaboratorii în ce măsură va ajuta clubul în continuare. În mod clar va urma o remaniere serioasă a lotului, iar bugetul va fi de aproximativ 6 milioane de euro. Problema este că echipa va acumula datorii până la vară și nu se știe cum va putea fi redresată situația, mai ales că patronul fostei campioane a României nu are bani cash.

Salvarea poate veni însă de la Dinamo. Dacă formația bucureșteană nu primește licență pentru a juca în cupele europene, CFR Cluj are șanse mari să prindă Europa League, deoarece va termina campionatul aproape sigur pe locul cinci. Asta ar putea să însemne o gură mare de oxigen, mai ales dacă echipa ar intra în grupe.

Vând jucătorii de bază, scapă de salariile mari

Nu mai este o noutate că la vară va urma o remaniere serioasă a lotului și reducerea substanțială a fondului de salarii. Plafonul maxim salarial se va situa în jurul cifrei de 8.000 de euro pe lună. Cadu, Felgueiras, Piccolo, Deac sau Costea vor pleca mai mult ca sigur din acest motiv. Felgueiras și Deac vor fi cedați și pentru ca echipa să facă rost de bani cash. Gabionetta și Maah și-au reziliat deja angajamentele cu CFR și au plecat din Ardeal.

Au și dosar pentru insolvență

Situația echipei va fi clarificată la începutul lunii iunie. Paszkany se va întâlni atunci cu acționarii echipei și vor decide care este strategia pentru sezonul viitor. Dacă nu se întâmplă un miracol și nu prinde cupele europene, iar Paszkany nu face rost de bani cash, există varianta ca echipa să intre în insolvență.

Iuliu Mureșan a luat în considerare această variantă încă din iarnă, pentru a nu mai plăti datoriile către angajați și a se menține pentru moment pe linia de plutire. „E cea mai grea perioadă de când sunt eu la CFR”, a fost concluzia amară trasă de Mureșan acum câteva zile.

Președintele echipei clujene încearcă de mai mult timp să cedeze jucătorii cu salarii mari, pentru ca mai apoi să aibă la îndemână varianta cu insolvența. Dacă intră acum în insolvență, clubului îi va fi mult mai greu să își vândă piesele de bază pe bani mulți.

Există și varianta să mă retrag de la CFR, dacă nu facem un buget decent. Nu rămân să mă bat la locul șapte. E cea mai grea situația de când sunt la club
Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj

360 de mii de euro primește în acest moment Ricardo Cadu, aceasta având cel mai mare salariu din cadrul lotului

8 trofee a cucerit CFR Cluj în perioada 2008-2012 (trei titluri de campioană, trei Cupe ale României și două Supercupe)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele