CFR Cluj explică reacția de nervozitate a lui Dan Petrescu în meciul cu Astra. Comunicatul emis de clubul din Gruia: „Vom fi mai săraci fără el”

CFR Cluj explică reacția de nervozitate a lui Dan Petrescu în meciul cu Astra. Comunicatul emis de clubul din Gruia:
  • Publicat:
  • Actualizat:

La trei zile distanță de la înfrângerea suferită de CFR Cluj pe terenul de la Giurgiu în fața Astrei, scor 2-3, campioana României a emis, pe pagina oficială de Facebook, un comunicat în care explică de ce tehnicianul Dan Petrescu a ajuns la acea stare de nervozitate.

În plus, ardelenii cer scuze tuturor pentru reacțiile avute atât ale antrenorului, cât și ale unor jucători. CFR a încheiat în opt oameni meciul cu echipa lui Dan Alexa, iar Dan Petrescu a primit și el cartonașul roșu pentru injuriile aduse arbitrilor.

Clubul CFR 1907 Cluj dorește să facă următoarele precizări ca urmare a evenimentelor petrecute în timpul partidei Astra Giurgiu – CFR Cluj, din data de 31 august 2019:

Am așteptat să treacă câteva zile până să avem o reacție publică după evenimentele petrecute în timpul meciului de la Giurgiu. Am analizat fază cu fază, minut cu minut, iar acum, la rece, dorim să ne cerem scuze în fața suporterilor noștri, în fața Ligii Profesioniste de Fotbal, Federației Române de Fotbal, Comisiei Centrale a Arbitrilor, mass-mediei și tuturor iubitorilor de fotbal pentru greșelile pe care le-am comis involutar la Giurgiu.

CFR Cluj a disputat 17 meciuri interne și internaționale în 57 de zile, a străbătut zeci de mii de kilometri dintr-un colț în celălalt al lumii, a petrecut zeci de ore în avioane, săptămâni întregi dintr-un hotel în altul, cu toții am stat zile întregi departe de familii, iar cum fotbaliștii și cei din staff sunt oameni, nu roboți, e posibil să fi clacat, mai ales din cauza oboselii acumulate.

Nu suntem de acord cu injuriile aduse pe un teren de fotbal nici de către antrenorul nostru și nici de către fotbaliști, dar, înainte de a judeca aspru pe cineva și de a pune la colț într-un mod categoric, ar trebui să privim contextul în care s-au întâmplat lucrurile la Giurgiu. Deciziile luate complet împotriva echipei noastre de către arbitrul central al partidei cu Astra au indus o stare de nervozitate în rândul jucătorilor și în rândul staff-ului tehnic, iar la toate acestea s-au adaugat oboseala acumulată și efectele celor 17 meciuri disputate într-o perioadă scurtă.

„O soluție ar putea fi implementarea sistemului VAR și în Liga 1”

Arbitrii, la fel ca fotbaliștii și antrenorii, sunt oameni și pot greși, asta e indiscutabil. Atâta timp cât nu o fac în mod repetat împotriva unei singure echipe, se poate înțelege. Greșeala este omenească, însă de multe ori din pricina erorilor din arbitraj, oamenii din fotbal, mai ales antrenorii, își pierd locul de muncă, iar una dintre soluțiile pentru ca aceste greșeli să fie cât mai puține ar putea fi implementarea sistemului VAR și în Liga 1.

Am mai dori să vă reamintim, dacă mai este cazul, faptul că antrenorul nostru Dan Petrescu, omul pe care îl contestă aspru unii dintre voi, este o legendă a clubului Chelsea, fiind unul dintre puținii români care a îmbrăcat tricoul londonezilor în întreaga istorie, este omul care a făcut parte din Generația de Aur și nu doar că a fost o prezență trecătoare în Echipa Națională a României, ci a reprezentat cu cinste țara noastră mereu.

Gică Hagi: „Respectați-l mai mult pe Dan Petrescu!”

Ca tehnician, Dan Petrescu a câștigat trofee la echipele la care a antrenat în țara noastră, este campionul României cu CFR Cluj în ultimele două sezoane, a jucat și a făcut puncte cu Unirea Urziceni în grupele Ligii Campionilor și acum, într-un moment greu pentru fotbalul din România, a eliminat 3 echipe extrem de valoroase din Europa cu CFR Cluj și a calificat formația noastră în grupele unei competiții europene!

Așadar, așa cum Gheorghe Hagi a spus: „Respectați-l mai mult pe Dan Petrescu. Toți putem greși. Un om ca Dan Petrescu merită mai mult respect. Vom fi mai săraci fără el”, asta vă cerem și noi. Respect pentru Dan Petrescu și pentru oamenii din clubul nostru care muncesc zi de zi pentru ca fotbalul românesc să revină în top, așa cum a fost odată. Noi, la rândul nostru, vom respecta, așa cum am făcut-o mereu, pe toți cei implicați în dezvoltarea fenomenului fotbalistic„, se arată în comunicatul postat de către cei de la CFR pe contul de facebook.

În urma reacției lui Dan Petrescu împotriva arbitrilor ar putea primi două etape de suspendare.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri de cuțit. Ce a mărturisit în fața sediului de poliție, în ziua în care Andreea a fost condusă pe ultimul drum
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Va deveni INTERZIS PRIN LEGE. Decizia se pregătește acum în ROMÂNIA. E un gest iubit de mulți
Va deveni INTERZIS PRIN LEGE. Decizia se pregătește acum în ROMÂNIA. E un gest iubit de mulți
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup