CFR Cluj are un nou antrenor! Și-a întrerupt de urgență vacanța și vine să semneze contractul. Cine e „urmașul” lui Dan Petrescu

CFR Cluj are un nou antrenor! Și-a întrerupt de urgență vacanța și vine să semneze contractul. Cine e "urmașul" lui Dan Petrescu

CFR Cluj va anunța în curând noul antrenor al echipei. Sursele ProSport susțin că Edi Iordănescu e noul tehnician al campionilor României, după ce datele problemei s-au schimbat dramatic în ultima săptămână. Anunțul oficial și semnarea contractului se va face cel târziu marți, atunci când fiul fostului selecționer va începe cea mai mare provocare din cariera de antrenor. 

Plecarea lui Dan Petrescu de la CFR Cluj i-a pus în alertă pe conducătorii CFR-ului, care au tatonat mai multe piste imediat cum informația despărțirii „Bursucului” s-a răspândit. După lungi negocieri cu diverși antrenori, conducerea din Gruia e aproape să anunțe noul antrenor. Surse din cadrul clubului ardelean au declarat pentru ProSport că Edi Iordănescu e în drum spre România, după ce și-a întrerupt de urgență vacanța în Grecia. 

Deși săptămâna trecută negocierile păreau picate deoarece Edi alesese să rămână în București din motive personale, lucrurile s-au rezolvat după ce oficialii campioanei României au acceptat ultimele condiții ale antrenorului. Astfel, luni sau cel târziu marți Edi Iordănescu va semna contractul cu CFR Cluj. 

De-a lungul carierei, Iordănescu jr. a mai antrenat, din postura de principal, pe: Fortuna Brazi, FCSM Târgu Mureș, Pandurii, TSKA Sofia și Astra Giurgiu.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este iubita lui Lamine Yamal. Ines Garcia Santos a dezvăluit cum l-a cunoscut: "Mi-ar plăcea să vă spun că l-am văzut într-un aeroport sau că ne-am ciocnit unul de altul, dar nu!"
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Update surpriză pentru Tesla în România. Grok vine cu modul 18+ și alte personalități AI
Promotor.ro