CFR Cluj are cea mai bună apărare, dar face o schimbare în compartimentul defensiv. Decizia lui Conceicao

CFR Cluj are cea mai bună apărare, dar face o schimbare în compartimentul defensiv. Decizia lui Conceicao
  • Publicat:
  • Actualizat:

Campioana lui Conceicao a avut un parcurs aproape perfect în amicale, bifând 3 victorii și un egal, în Turcia, cu adversari nu chiar comozi. CFR își prelungește astfel seria de invicibilitate. N-a pierdut din septembrie, de la partida cu Viitorul, dar chiar și așa Toni Conceicao pregătește schimbări în echipă pentru ultima parte a campionatului.

Cea mai evidentă schimbare care reiese din meciurile amicale este în zona defensivă. O decizie neașteptată, din moment ce clujenii au cea mai bună apărare din campionat, cu doar 12 goluri încasate. Cuplul de fundași centrali din majoritatea partidelor din Liga 1 va fi schimbat. Acolo va juca maghiarul Adam Lang, în locul lui Andrei Mureșan. Lang a început titular în trei din cele patru partidele amicale și a reușit și un gol. Vinicius a fost și el titular în trei jocuri, cei doi făcând cuplu în ultimele două partide. Fostul internațional al Ungariei a fost adus și în vară, dar evoluțiile nesatisfăcătoare l-au determinat pe Conceicao să-l treacă pe bancă, după etapa a 11-a. Dezavantajat va fi Andrei Mureșan, care a participat la 9 victorii în acest campionat, reușind și un gol și o pasă decisivă.

Ioniță, pariu și pentru Conceicao

Pe lângă mutarea cu Lang în centrul defensivei, Conceicao gândește și mai multe variante pentru mijlocul terenului. Una dintre ele este și Alex Ioniță, fotbalistul care a costat aproape 2 milioane de euro și care încă n-a reușit să se impună. Antrenorul portughez pare dispus să mizeze mai mult pe Ioniță, în ultima parte a campionatului. Acesta a fost titular în spatele vârfului, la amicalele cu Vorskla și Ludogorets și ar putea apărea mai des în prima echipă a CFR-ului.

Și Bordeianu pare că i-a câștigat încrederea lui Conceicao. Acesta a profitat de faptul că Hoban vine după o accidentare lungă, iar Culio a ajuns mai târziu în cantonament. A fost titular în toate partidele din pregătire și pare profilul de jucător căutat de Conceicao. Cel puțin în primele etape din 2019, pare închizătorul CFR-ului, alături de care Djokovic are mai multă libertate pentru a urca în atac.

Ganea și Petrila, surprizele pentru final

La capitolul câștiguri după cantonamentul din Antalya pot fi trecuți puștii Cristi Ganea (19 ani) și Claudiu Petrila (18 ani). Fiul lui Ionel Ganea a intrat în toate amicalele și a reușit un gol și o pasă decisivă. Evoluții remarcate pentru cel care ar putea fi debutat și în campionat de Conceicao. Ganea poate fi o variantă bună și pentru sezonul viitor, când echipele din Liga 1 vor fi obligate să folosească doi jucători sub 21 de ani, în același timp. O altă promisiune este și Petrila. Cu evoluții apreciate și aport important pe faza ofensivă, atunci când a fost folosit, mijlocașul de bandă pare una dintre primele rezerve și pentru campionat.

Amicale CFR în Turcia:

CFR – Vorskla 0-0

Arlauskis – Manea, Lang, Mureșan, Camora – Djokovic, Bordeianu – Deac, Ioniță, Omrani – Țucudean

Rezerve utilizate: Petrila, Costache, Ganea, Petrus, Peteleu, Păun, A. Rus.

CFR – FC Zurich 2-1 (Păun, Lang)

Arlauskis – Manea, Mureșan, Vinicius, Camora – Djokovic, Bordeianu – Deac, Omrani, Păun – Țucudean

Rezerve utilizate: Petrila, Ioniță, Fernandez, Ganea, Costache, Bordeianu, Petrus, Ispas

CFR – Ludogoreț 2-0 (Lang, Ganea)

Fernandez – Manea, Lang, Vinicius, Camora – Djokovic, Bordeianu – Deac, Ioniță, Omrani – Țucudean

Rezerve utilizate: Arlauskis, Culio, Păun, Peteleu, Mureșan, Petrila, Costache, Ganea, Alex Petruș

CFR – Trencin 4-2 (Țucudean, Omrani, Deac, Culio)

Arlauskis – Manea, Lang, Vinicius, Camora – Djokovic, Bordeianu – Deac, Păun, Omrani – Țucudean

Rezerve utilizate: Mureșan, Peteleu, Culio, Ioniță, Costache, Petrila, Hoban, Males, Ganea, Potra, Ionuț Rus

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Pariul incredibil pus de milionarul român care construieşte un castel în România! „Stăteau ţăranii şi se închinau”
Pariul incredibil pus de milionarul român care construieşte un castel în România! „Stăteau ţăranii şi se închinau”
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Ungurii umilesc România. Pregătesc marea lovitură: Putem scrie istorie
Ungurii umilesc România. Pregătesc marea lovitură: Putem scrie istorie
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen