Certitudinile lui Dinamo

Dacă ții cu Dinamo și privești spre transferurile realizate de CFR, Steaua și Rapid, poți simți o oarecare invidie. Adaugă rezultatul ultimului amical din Germania și temerea că Lobonț și Moți ar putea pleca, iar schița unui tablou al îndoielii vizavi de potențialul echipei în noul sezon ar putea fi gata. Cu toate acestea, două atuuri certe deținute de Dinamo o pot poziționa drept o candidată specială la titlu. Primul ține de valoarea de antrenor a lui Rednic și de capaciatatea acestuia de-a câștiga trofee de-o manieră extrem de clară. În plus, revenirea lui Rednic în „Groapă" înseamnă și revenirea unui antrenor care cunoaște deja foarte bine echipa. Al doilea e legat de forța ofensivă a echipei. Deși nu are același număr de jucători de atac bine cotați precum rivalele, „câinii" se pot lăuda pe deplin cu Dănciulescu și Bratu. Iar asta pentru că ambii, spre deosebire de cele mai multe dintre vârfurile adversarelor, au o calitate extrem de importantă: sunt de mult certitudini.
Certitudinile lui Dinamo

Dacă ții cu Dinamo și privești spre transferurile realizate de CFR, Steaua și Rapid, poți simți o oarecare invidie. Adaugă rezultatul ultimului amical din Germania și temerea că Lobonț și Moți ar putea pleca, iar schița unui tablou al îndoielii vizavi de potențialul echipei în noul sezon ar putea fi gata. Cu toate acestea, două atuuri certe deținute de Dinamo o pot poziționa drept o candidată specială la titlu. Primul ține de valoarea de antrenor a lui Rednic și de capaciatatea acestuia de-a câștiga trofee de-o manieră extrem de clară. În plus, revenirea lui Rednic în „Groapă“ înseamnă și revenirea unui antrenor care cunoaște deja foarte bine echipa. Al doilea e legat de forța ofensivă a echipei. Deși nu are același număr de jucători de atac bine cotați precum rivalele, „câinii“ se pot lăuda pe deplin cu Dănciulescu și Bratu. Iar asta pentru că ambii, spre deosebire de cele mai multe dintre vârfurile adversarelor, au o calitate extrem de importantă: sunt de mult certitudini.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]